joi, 29 octombrie 2009

Marie Antoinette -Regina Modei


Daca azi ne schimbam garderoba la fiecare sezon sau la o noua aparitie a unei vedete sofisticat numita trendsetter sau daca in acest sezon purtam flori romantice si fuste taranesti infoiate ... acest lucru i se datoreaza intr-o masura EI! Austriaca descinsa de la Schönbrunn la Versailles si care inainte sa isi piarda capul la propriu in timpul Revolutiei si l-a pierdut in jocul definit azi in 4 litere – MODA. Marie Antoinette, cea care a avut in Rose Bertin un adevarat «ministru al modei», este azi personajul central al unei Expozitii majore de la Paris (15 martie - 30 iunie).

Dincolo de cliseele filmelor sau interpretarilor istorice care adesea au portretizat-o ca ar fi ruinat Franta, retrospectiva de la Grand Palais o prezinta pe Marie Antoinette ca un arbitru al modelor si artelor prin peste 300 de obiecte realizate pentru ea, azi raspandite in intreaga lume: portrete, sculpturi, mobilier, arta decorativa.

O lucrare recenta exploreaza moda suveranei - Queen of Fashion: What Marie Antoinette Wore to the Revolution de Caroline Weber. Garderoba reginei era un adevarat mit in epoca si atunci cand palatele Versailles si Tuileries au fost invadate de multime, aceasta s-a napustit mai intai la dressing lasand mobila pretioasa neatinsa. Filmul Sophiei Coppola a adus o noua lumina asupra reginei portretizand-o ca o adevarata «fashion victim», o inocenta victima a epocii.

Ea a fost in secolul al XVIII-lea un actor major al Luxului, sector economic in care Franta a detinut suprematia, contribuind la dezvoltarea diveselor meserii din moda, arhitectura, decoratiuni, bijuterie.

In timpul ei apar primele «reviste de moda», colectii de gravuri care infatisau ultimele mode ale zilei sau noutati in materie de accesorii. Elegantele care doreau sa copieze suverana se imbracau in magazinul lui Rose Bertin, femeia care avea o influenta considerabila asupra stilului vestimentar, iar acest loc din foarte elegantul cartier Faubourg Saint Honoré este un popas obligatoriu pentru strainii care se opreau in Paris.

Imaginea Mariei Antoinette, mediatizata la extrem prin putere, s-a modificat radical in 20 de ani, de la imaginea de vis, adulata de francezi, la austriaca «avida de placeri» si monstrul terific asupra caruia plana dezastrul economic al tarii. Admirata la Versailles pentru frumusetea juvenila, regina care starneste un viu interes prin gusturile exacerbate cu o viata publica dictata de eticheta (ceremoniile casatoriei, nasterile publice) dar privata de ambitie politica, se impune prin artele timpului.


Marie Antoinette va scapa de eticheta si va inventa un cadru de viata rafinat la extrem prin alegeriile artistice, decorative sau muzicale. Pictorul ei oficial este o femeie, Elisabeth-Louise Vigée Le Brun, si o va impune in Academia de Pictura. Atunci cand, dupa prima nastere va primi cadou Micul Trianon, spatiu intim de libertate, il va decora intr-un nou stil, trecand de la naturalismul rococo la o simplitate antichizanta, cu o viata demna de subiectele de opera. Odata cu afacerea colierului devine inamicul public numarul unu al Frantei.

Relatia ei cu moda este pasionanta, iar schimbarile de stil sunt extrem de accelerate fata de epocile precedente. O vedem astfel in rochii cu panier imense, in robe à la française si robe à la polonaise, cu coafuri extravagante montate pe esafodaje imense, cu arhitecturi de pene sau cu parul scurt à l'enfant dupa o nastere dificila. O regasim in rochii inflorate, imprimate sau cu dungi, cu detalii pitoresti amintind de deghizarile pastorale practictate la Micul Trianon sau imbracata à l'anglaise cu redingota, cu palarii de paie, bonete de catifea, baticuri sau panglici si flori prinse in par.

Parisul era demult timp capitala a modei trimitand «papusi de moda» in capitalele europene si care deveneau standarde pentru noul stil. Dar in Franta existau doua «mode» - cele de avangarda care se amestecau cu libertinajul rafinat din Paris, amestecul de clase si politica si cea a etichetei de la curtea de la Versailles.

Inca de la inceput ea a socat prin modul de a se imbraca si de a urma moda «comerciala» si nu cea pretioasa traditionalista a curtii. La Rose Bertin a comandat provocatoarea «robe à la polonaise», mai scurta, cu puf in spate si purtata cu o coafura imensa. Atunci cand a calarit alaturi de Ludovic al XV-lea imbracata cu un costum masculin a fost un adevarat scandal. Traditia ancestrala a femeilor nobile care imbracau regina si dictau gustul a fost inlocuita cu cea de origine mai putin nobila - Rose Bertin sau «hairstylistul» Leonard. Atitudinea ei era socanta pentru ca la curtea franceza personajul cel mai sic trebuia sa fie amanta regelui nu regina, asa cum in trecut au fost Madame de Pompadour sau Du Barry. Ulterior ea a adoptat mode englezesti starnind mania patriotilor francezi, iar la Micul Trianon hainele simple, lipsa machiajului, bijuteriile si naturaletea nu corespundeau imaginii unei regine. La toate acestea se adauga extravaganta cheltuielilor si obiceiul de a nu purta o haina de doua ori, cum afirma unele surse din epoca.

Prin adoptarea modelor noi, adesea provocatoare, Marie Antoinette si-a asigurat o vizibila autonomie si forta personala pe care sistemul politic nu i le oferea. Stilul personal era probabil singurul lucru asupra caruia avea putere de manipulare. Azi istoricii sunt de acord asupra faptului ca ea nu a inventat mode ci a promovat stiluri noi, uneori radicale prin persoana ei publica intr-o maniera in care intelegem azi moda si stilul.

Inceputul prezentarilor de moda!



Charles Frederic Worth este creatorul caruia istoricii i-au atribuit meritul de a fi prezentat pentru prima data moda pe manechine vii, el angajand la mijlocul anilor 1860 cateva "demoiselles de magasins", numite "les sosies" cu scopul de a "tine loc" de oglinda mai bogatelor cliente.

La mijlocul sec. al XIX-lea, pentru a prezenta noutatile in materie de moda, marile magazine apeleaza la tinere fete, "demoiselles de magasins", termen regasit in jurnalul fratilor Goncourt.

Treptat, acest obicei se raspandeste in randul celorlalte case de moda, iar revista L'Art et la mode descrie fetele care incercau modelele in saloanele de moda. Ele erau denumite "les

essayeuses" si purtau un furou de culoarea pielii sau negru, pentru a se distinge clar de mai bogatele cliente. Alaturi de Worth, casa Paquin organizeaza la sfarsitul anilor 1890, in saloanele proprii, prezentari cotidiene la ore fixe. Detaliile acestor "prezentari" raman incerte si nu se stie cat de mult semanau cu notiunea actuala de prezentare de moda. Cert este ca primele prezentari manifesta o legatura stransa cu teatrul. Acesta se bucura deja de calitatea de a fi un loc predilect de expunere a noilor modele ca vector social, actritele fiind importante cliente pentru casele de moda. Scena teatrului inspira organizarea prezentarilor de moda si astfel prin 1911 majoritatea caselor instalasera un podium in saloanele proprii. Astfel Redfern (1901) avea in cadrul casei de moda o camera construita ca un fel de sala de teatru, rotunda si dotata cu oglinzi si cu lumini de scena, inspirata de palatul iluziilor de la Expozitia Internationala de la Paris (1900). Actritele puteau testa efectul costumelor de scena. Peretele cu oglinzi va deveni in scurt timp o caracteristica a saloanelor de moda: la Drecoll usile cabinelor de proba aveau oglinzi exterioare, la Chanel va exista celebra scara cu oglinzi.


Casa londoneza de moda Lucile a declarat ca ar fi inventat defileul de moda sub forma unui "fashion-play" in jurul anilor 1897, aducand teatrul in moda. In noile localuri londoneze ea organizeaza la data fixa adevarate prezentari intr-o sala conceputa ca o sala de spectacol. La intrare un valet oferea doamnelor un program cu ordinea pasajelor, iar manechinele defileaza pe muzica. Ritualul prezentarii dadea astfel colectiei unitatea pe care inca nu o are si permitea o vedere de ansamblu critica. In 1905 este organizat primul defileu spectacol "Gowns of Emotion", cu proscenium, cortina de scena, invitatii, program, muzica, lumina, si mai ales poze teatrale ale manechinelor. Revistele de moda ofera ample reportaje despre evenimentele sale.



In paralel cu sistemul couture parizian sau londonez, deja de la sfarsitul sec. al XIX-lea marile magazine americane ca Wanamaker sau Gimbels realizeaza prezentari de moda sub forma unui "teatru" in care lumina atent aleasa punea in evidenta manechinele. Acestea defilau in fata a cateva sute de cliente cu acompaniament muzical si in jurul unei teme. Primele prezentari in afara Frantei cand papusa de moda (modalitate de promovare a modelelor la curtile regale) e inlocuita de personaje reale sunt descrise in L'Art et la mode (1896).

Exemple de prezentari realizate de marile magazine americane si europene sunt: Harrod's (1909) - Theatre of Dress, Selfridge's (1912), Herman Gerson (Berlin 1913) - prezentarea Poiret, Hirsch & Cie (Bruxelles). In aceste defilee se prezentau modelele cumparate de la Paris si reproduse ulterior in atelierele magazinelor, fiind prin amploarea spectacolului o sursa de publicitate importanta.


Inainte de Primul Razboi Mondial tango-ul face senzatie la Paris si nu este de mirare ca in 1913 casa Paquin organizeaza o prezentare de moda tip "Tango Tea" in care manechinele defilau in ritmuri argentiniene. Straniile miscari, combinate cu moda orientala, vor fi imortalizate de caricaturistul Sem in deja celebra lucrare "Le vrai et le faux chic". La fel, Lucile isi inaugureaza sucursala pariziana cu 4 manechine britanice care vor defila realizand poze dramatice pe scena si un mers in ritm de Tango, descrise de revistele Femina sau Illustration.


Pe masura ce cumparatorii straini ai marilor magazine devin tot mai importanti, casele de moda incep a organiza prezentari special destinate lor si astfel in 1910 Camera Sindicala Haute Couture stabileste un calendar comun al celor doua prezentari anuale (februarie si august). Odata cresterea puterii economice americane dupa primul razboi ele devin evenimente fixe in calendarul modei.

Defileul de moda adopta incepand cu ani 20 trasaturile unui spectacol de revista (La Grande Nuit de Paris 1927 ilustrat in Femina). El este un eveniment public si social predominand in baluri si gale si ilustrat de revistele de moda. In 1923 defileul este mod de promovare pentru Jean Patou care invita presa alaturi de clientele bogate intr-o ambianta musichall, un decor de nightclub cu mese, flori, sampanie si mici cadouri pentru femei. Grandoarea evenimentului este egalata poate doar de activitatea zilnica a casei de moda in care lucrau (in 1925) 100 de "vendeuses" care dispuneau de 30 de cabine de proba, iar defileele incepeau dimineata si durau pana seara.

De la un simplu instrument de vanzare defileul de moda devine odata cu anii '80 un adevarat spectacol cu o regie si scenografie elaborate pentru a traduce spiritul colectiei cu sume fabuloase in joc, de la 500 000 si 1 milion de EUR pana la 3-4 milioane EUR si chiar 5 milioane de EUR (prezentarea Victoria's Secret de la Cannes 2002).




Prezentarile sunt mai scurte ca in trecut. Daca la inceputul secolului dura 2-3 ore, in anii 50 o ora, azi media este de 15 minute. Accentul nu e pus numai pe produsul prezentat ci pe un ansamblu de elemente: loc, sunet, lumina, casting, machiaj, coafura, produsele haine, accesorile si look-urile create pentru eveniment. Toate au ca scop intarirea imaginii de marca prin generarea unei atmosfere unice dar si diferentierea fata de concurenta pentru a afirma singularitatea marcii.

Publicul s-a schimbat si el: nu mai sunt clientii individuali sau cumparatorii care sunt privilegiatii ci presa, muzele designerului, celebritatile scopul fiind de a ocupa spatiul mediatic pentru a creste vizibilitatea (prin intermediul presei). Vedetele au locurile asigurate si nu rar se intampla cand presa are dificultati in procurarea invitatiilor pentru intrare. Aparitiile orchestrate de ziaristi vor avea in final o influenta considerabila asupra vinzarilor la clientul final.

Un nou moment in istoria prezentarilor s-a scris in toamna 2007 la Milano. Gucci si Armani au inceput prezentarea cu un clip pentru noul lor parfum, abia dupa, au inceput modelele sa defileze.

O mare expozitie din urma cu cativa ani de la Muzeul Modei - Galliera din Paris onora prezentarile de moda. "Showtime" prezenta un parcurs care punea in evidenta tot sistemul din jurul unui show de moda, de la istoria lui, la marile desfasurari de forta din perioada contemporana. Catalogul Showtime este un viu exemplu al importantei prezentarii de moda in aceasta industrie si o marturie a evolutiei sistemului modei.



luni, 26 octombrie 2009

Frica de ceilalti...

Timiditatea,inhibitia,tracul,fobia sociala...Toata lumea a trait intr-o anumita zi de astfel de stari.Cu toti am resimtit teama atunci cand a trebuit sa intalnim persoane importante,sa luam cuvantul in public sau sa facem declaratii de dragoste.Cea mai raspandita frica este,fara indoiala,frica de semenii nostri.Ea apare cand suntem supusi privirii si presupusei evaluari a unei alte persoane sau,si mai rau,a unui grup de persoane. Formele sale sunt multiple :o simtim in situatii sociale banale,cum este cea de a vorbi in fata unui grup (banala ascultare la lectie,eventual in fata clasei),cea de a merge prin fata terasei unui restaurant sau de a fi priviti atunci cand scriem.Medicii si psihologii numesc aceasta teama de ceilalti "anxietate sociala" .Uneori ea imbraca forme grave,foarte dureroase si care sunt aproape de patologic.Este cazul fobiilor sociale.Fobicii simt o teama,o panica,in fata unor situatii in aparenta anodine.
Alte forme de anxietate tin de simpla jena sociala.Este cazul banalului trac sau al timiditatii.Ocaziile de a fi pusi in dificultate,atunci cand este vorba de apararea propriilor interese,sunt prea numeroase pentru ca o disfunctie chiar minima sa nu aduca dupa ea un disconfort major.In toate cazurile,ecuatia de baza este aceeasi : ne temem de o stiuatie scolara (sau chiar de mai multe),confruntarea cu ea pricinuindu-ne un sentiment de jena,de disconfort care poate merge pana la angoasa si chiar panica.Aceste neajunsuri sunt suficient de mari pentru a avea repercusiuni asupra comportamentului,cum ar fi evitarea confruntarii cu situatia de care ne tememe;ne devolarizam,ne este rusine.De ce resimtim aceasta teama de ceilalti?Mecanismele care stau la baza aparitiei ei sunt pasionante din mai multe motive.Procese biologice,factori genetici,presiuni culturale,moduri de educare sau elemente de istorie individuala,multe elemente par a fi implicate in geneza anxietatii sociale.Studiul manifestarilor anexietatii sociale arata faptul ca ea merge in paraele cu evaluarea de catre celalalt si ca ea apare atunci cand dorim sa lasam celuilalt o impresie favorabila,gandindu-ne,in acelasi timp,ca nu vom reusi.Ea este,deci,strans legata de privirea celorlalti si se gaseste de fapt in inima naturii umane si a relatiei cu semenii.Exista momente in care doar o privire poate sa ne stinghereasca.Acest lucru nu este propriu marilor timizi,cum am putea crede .Exista cazuri in care trebuie sa realizam o actiune banala sub privirile celuilalt,fara ca cel care ne priveste sa fie in pozitie de examinator sau de judecator,ci priveste doar din intamplare.Ca o paranteza,se pare ca insusi Napoleon al III-lea a fost victima unei astfel de dificultati:atunci cand trebuie sa intre,duminica,in capela de la Tuileries ,deoarece se stia privit,era in centrul atentiei tuturor.Asadar,chiar marile personalitati,imparatii,se confruntau cu aceasta problema atat de intalnita in viata cotidiana.Aceasta anxietate sociala se manifesta sub diferite forme in randul indivizilor.Una dintre acestea ar fi tradarea corpului,cea mai evidenta in acest caz fiind inrosirea.Teama de a rosi a fost desemnata prin termenul "ereutofobie".O alta forma a anxietati este si transpiratia.Aceasta apare atunci cand individul se afla sub un stres intens,fapt ce determina secretia glandelor sudoripoare.
Cercetatorii au identificat noua situatii penibile pentru fobicii sociali:sa intalneasca o persoana
care din punct de vedere social este impresionanta,sa fie prezentati unei noi cunostiinte,sa utilizeze telefonul pentru a raspunde sau a suna,sa ia masa acasa cu cinea apropiat,sa fie observat in executia unei activitati ,sa primeasca vizitatori acasa,sa vorbeasca public,sa scrie sub privirile altuia.S-ar putea spune ca lor nu le mai ramane nici un moment de liniste.Desigur,acum apare si marea intrebare:cum sa ne eliberam de frica de ceilalti? Ei bine,din fericire exista mai multe solutii pentru a interveni in comportamentul nostru,Una dintre acestea ar fi sa nu mai fugi,sa ai puterea sa infrunti situatiile,sa fi hotarat si sa iti educi vointa,sa nu dai niciodata inapoi.Un alt raspund la intrebarea noastra ar fi sa inveti sa comunici mai bine.Dezvolta-ti competentele verbale,nu ezita sa iti faci auzita opinia atunci cand ai ceva de spus,da frau liber gandurilor tale.Si,in fine,incearca sa gandesti altfel,sa ai intotdeauna o imagine pozitiva despre tine.Renunta la ideea ca ceilalti gandesc negativ,ca esti neputincios,incapabil,nesemnificativ.Toate acestea te vor ajuta sa dobandesti un sentiment de satisfactie fata de sine...



Acesta este un punct de vedere personal...asta gandesc...consider, ca gandirea pozitiva va va ajuta foarte mult in orice faceti..puneti in practica si o sa vedeti...

Trebuie sa aveti curajul sa depasiti orice moment...indiferent care ar fi el....aveti taria de a va invinge pe voi insiva!
Incercati sa actionati in ciuda fricii,nu din cauza ei!!


joi, 22 octombrie 2009

Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucată de viată


... de Gabriel Garcia Marquez


Dacă, pentru o clipă Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiaţă de cârpă si mi-ar oferi o bucată de viată, fără îndoială că n-as spune tot ceea ce gândesc, dar m-as gândi la tot ceea ce spun.
As aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu-adevărat.
As dormi puţin, n-as mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem şaizeci de secunde de lumină.
As merge când ceilalţi se opresc, m-as trezi când alţii adorm.
As asculta când alţii vorbesc, si as savura o îngheţată bună de ciocolată.

"As trăi ca îndrăgostit de dragoste"
Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucăţică de viată, m-as îmbrăca simplu, as cădea în genunchi în fata soarelui, lăsându-mi goale corpul si sufletul.
Dumnezeule, dacă as avea o inimă, mi-aş scrie ura pe ghiaţă si as aştepta primele raze de soare.
Cu un vis al lui Van Gogh as picta pe stele un poem de Benedetti si i-as oferi lunii un cântec de Serrat.
As stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simţi durerea spinilor si sărutul roşu al petalelor.
Dumnezeule, dacă as avea o bucată de viată... n-as lăsa să treacă nici o singură zi fără să le spun celor pe care-i iubesc cât de mult îi iubesc.
As convinge fiecare bărbat, fiecare femeie că ei sunt preferaţii mei si as trăi ca îndrăgostit de dragoste.
As demonstra oamenilor cât se înşeală crezând că încetează să se îndrăgostească îmbătrânind, fără să ştie că încep să îmbătrânească atunci când încetează să se îndrăgostească!
I-as da aripi unui copil, dar l-as lăsa să înveţe singur să zboare.

"Când mă vor pune în cutie..."
I-as învăţa pe bătrâni că moartea nu vine o dată cu bătrâneţea, ci cu uitarea.
Am învăţat atât de mult de la voi, oamenilor! Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să ştie că adevărata fericire constă în felul în care escaladezi muntele.
Am învăţat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna.
Am învăţat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.
E adevărat că multe am putut învăţa de la voi ... ... ...

vineri, 16 octombrie 2009

Romania....are si ea frumusetiile ei....

PESTERI
Pestera Ursilor




Ghetarul de la Focul Viu
Pestera Ialomitei
Pestera Muticelu
Pestera Sugau


LACURI

Lacul Sfanta Ana
Lacul Bicaz
Lacul Bucura
CASCADE

Cascada Cailor
Cascada Ciucas
Cascada Covatari
Cascada Duruitoarea
Cascada Misina
Cascada Oselu
Cascada Putnei
Cascada Rachitelor
Cascada Sipot

Prima Miss Romania...are acum 80 de ani


Miss Romania

Primul concurs de frumusete din tara noastra a avut loc de Dragobete, in 1929. In februarie 1929, frumusetile din Regatul Romaniei s-au adunat la Bucuresti pentru a participa la cea dintai editie a concursului Miss Romania.Organizata de publicatia “Realitatea Ilustrata”, competitia a starnit interesul a sute de romance, castigatoarea urmand sa participe la Miss Univers, in Statele Unite ale Americii. Timp de o luna au avut loc semifinalele pe judete, iar pe 3 martie 1929, Magda Demetrescu, o orfana in varsta de 17 ani, avea sa castige prima editie. Evz.ro a pregatit povestea primului concurs Miss Romania, surprins in presa autohtona interbelica.

"Dudue draga, stimata domnisoara, ursitoarele au fost generoase cu voi. […] Momentul de acum reprezinta pentru voi anotimpul primavaratec. […] Prindeti acest moment. Va oferim prilejul. Participati la concursul nostru. E o splendida lupta data pe judete, pe regiuni, pe tara si lupta se va da apoi cu frumusetile de pe intregul glob. Care va birui? Cine stie, poate ca d-ta, sau d-ta, dudue, tanara cititoare cu ochi in cari noaptea si-a filtrat misterele, sau in cari cerul si-a picurat seninul".

Asa suna primul anunt al evenimentului, aparut pe 1 ianuarie 1929, in revista "Realitatea Ilustrata". Sute de tinere, cu varsta intre 16-25 de ani, s-au inscris in competitie, insa numai 72 au ajuns la Bucuresti pentru finala. in perioada 1925-1928, Regatul Romaniei numara 71 de judete, plus Bucuresti, stabilite pe baza Constitutiei din 1923. impartirea in cele 42 de judete actuale a avut loc abia in 1968. Propaganda prin frumusete

Miss Univers, care ajunsese deja la a zecea editie, se desfasura din 1927 in orasul texan Galveston, unde se afla si sediul Asociatiei Internationale pentru Cultura Frumusetii, organizatorul evenimentului.

in 1928, revista "Realitatea Ilustrata" a cerut asociatiei sa fie autorizata pentru a desfasura concursul Miss Romania, a carui castigatoare "s’o trimeata apoi in America". in cadrul unui articol publicat la mijlocul lunii februarie, redactia sublinia ca "pana in anul acesta, tara noastra n’a fost invitata sa participe la un asemenea concurs international. Dandu-ne seama de cata propaganda eficace s’ar face, in strainatate numelui de roman, prin participarea unei reprezentante a tarii noastre la concursul dela Galveston, revista noastra a provocat o invitatie din partea comitelului asociatiei".

Participarea, o datorie patriotica

Perspectiva participarii Romaniei in competitia cu frumusetile lumii nu trebuia, in opinia organizatorilor, ignorata. "Mamele sunt datoare sa indemne pe fetele lor sa se prezinte la acest concurs care, pe langa scopul patriotic, inalt, pe care slujeste, inseamna totodata posibilitatea unei situatiuni nesperate".

Pentru a sublinia importanta participarii la concurs, organizarea s-a desfasurat sub patronajul ministerului de Interne, al carui inalt reprezentant, Alexandru Vaida-Voevod, i-a recunoscut caracterul patriotic, subliniind ca acest concurs "va insemna o valoroasa propaganda pentru tara noastra, in toata lumea".

Conditiile de participare

Initial, domnisoarele trebuiau sa trimita o fotografie la adresa redactiei, insotita de nume si prenume, adresa, ocupatia, varsta, inaltimea, talia si greutatea. Aceasta etapa era prevazuta in regulament ca o "prima alegere a acelora care indeplinesc conditiunile". Participantele trebuiau sa aiba intre 16-25 de ani, sa nu fie maritate si sa aiba "o moralitate desavarsita".

Ulterior, fiecare comitet stabilit in cele 72 de judete urma sa aleaga trei dintre cele mai frumoase concurente, ale caror fotografii trebuiau trimise juriului central de la Bucuresti. Cei noua membri ai juriului stabileau care este cea mai frumoasa fata a judetului, aceasta din urma clasandu-se in etapa finala.

"Candidatele, la prezentare in fata comitetului sau juriului din Bucuresti, nu trebuie sa poarte corsete sau brasiere, sau sa fi intrebuintat fard; sunt obligate sa defileze imbracate in rochii cat se poate de simple, care sa permita aprecierea liniilor. Se tine seama atat de perfectiunea trasaturilor cat si de frumusetea liniilor, de gratia miscarilor si gingasia infatisarii", mai era precizat in regulament

La editia finala din martie, inainte de a se anunta castigatoarea titlului Miss Romania au fost stabilite si noua "frumuseti regionale", Miss Banat, Miss Ardeal, Miss Maramures, Miss Oltenia, Miss Muntenia, Miss Dobrogea, Miss Moldova, Miss Bucovina si Miss Basarabia.

Fetele au defilat, pe rand, in fata juriului, si au primit o nota de la 1 la 10. in urma mediei notelor, concurentele care au avut peste nota 7 au revenit, impreuna, pe scena. Dupa o ultima comparatie, acestea au mai primit o nota, in functie de care s-a facut si alegerea finala.

Magda Demetrescu, prima Miss Romania

Pe 3 martie 1929, la Cercul Militar din Bucuresti, o tanara de nici 18 ani, orfana, devenea prima detinatoare a titlului de Miss Romania si urma sa reprezinte tara, in premiera, la concursul international Miss Univers. De emotie, a lesinat in momentul in care juriul a anuntat-o castigatoare.

"Un poem plin de muzicalitate, un vis, o reverie, care imbata, te incanta, te adoarme. Frumoasa ca o zana din povestile trecutului, ea poarta in ochi si in par caracteristica rasei noastre, negrul. Gurita mica si rosie ca o cireasa coapta, un corp minunat, sculptat parca, in cea mai fina marmora, un piciorus micut si nervos, brate pline, de o albeata stralucitoare, iata admirabilele elemente ce impodobesc pe aceea care va purta tricolorul frumusetii romane, peste Ocean".
in acest mod o caracterizau ziaristii prezenti la Miss Romania 1929

Magda Demetrescu s-a nascut in vara anului 1911, ca fiica a arhitectului Nicolae Demetrescu si a sotiei sale Magda. La sase saptamani de la venirea pe lume, mama sa moare, iar cinci ani mai tarziu ramane si fara tata. Una dintre matusi, Maria N. Demetrescu o ia in grija si o adopta. Fratele mai mare al Magdei va deveni arhitect, la fel ca tatal si unchiul sau, si se va muta la Galati.

100 de dolari, premiu de consolare

Pe 2 mai 1929, tanara a plecat din Bucuresti pentru a ajunge sa reprezinte Romania la Miss Univers. in Franta, in portul Le Havre, s-a imbarcat pe vaporul "Guadeloupe", care a traversat-o Oceanul. Dupa un drum de trei saptamani, oferit gratuit de organizatorii romani, pe 31 mai, a ajuns la Galveston, orasul in care, intre 9-11 iunie 1929, s-a desfasurat cea de-a zecea editie Miss Univers.

Zeci de romani, stabiliti in SUA au urmarit concursul. in acea perioada, in SUA, erau inregistrati aproximativ 2.500.000 de persoane cu cetatenie romana. Din cele peste 40 de participante, reprezentanta Romaniei a reusit sa se claseze pe locul sase. Premiul sau a constat in 100 de dolari si un ceas de mana.

Premiile la Miss Univers au variat in anii ’20 intre 2.000-5.000 de dolari, respectiv 400.000-800.000 de lei. Castigatoarea din 1928 acumulase, numai prin aparitiile de scena, peste 25.000 de dolari (peste patru milioane de lei, la acea vreme).

"Ma induioseaza si ma stinghereste aceasta atentie deosebita. Cu ce am meritat-o si voiu putea oare, Doamne, Doamne, sa infatisez in America toata frumusetea tarii mele?", Magda Demetrescu, mai 1929

Juriul primului Miss Romania

PREsEDINTE: Alexandru Vaida-Voevod, ministru de interne
MEMBRI:
• Prof. Tzigara Samurcas – presedintele Fundatiei "Carol I"
• Printesa Alexandrina Cantacuzino – presedinta societatii ortodoxe a femeilor romane
• Maria Giurgea – actrita a Teatrului National din Bucuresti - TNB
• Liviu Rebreanu – scriitor, presedinte al societatii scriitorilor romani si director general al TNB
• Karl Storck – sculptor
• Alexandru Mavrodi – presedinte al sindicatului ziaristilor, subsecretar de stat
• Ioan Steriade – director al muzeului "Kalinderu"
• Nicolae Batzaria – prozator, publicist, ministru.


luni, 12 octombrie 2009

CELE 7 MINUNI ALE LUMII...

Piramida lui Keops

Anul constructiei:
Piramida lui Keops a fost construita undeva intre anii 2700-2500 I.C.
Locatie:
Platoul de la Gizeh in Egipt, langa Cairo.
Istorie:
“Marea Piramida” a fost cea mai inalta constructie din lume mai mult de 43 de secole, pana in secolul al IX-lea in 1889 cand a fost construit Turnul Eiffel. Una dintre primele mentionari asupra existentei si descrierii piramidelor din Egipt a fost facuta de istoricul grec Herodot intr-o carte de istorie scrisa de el. Herodot a vizitat Egiptul in anul 450 I.C. De-a lungul secolelor, Marea Piramida a stimulat imaginatia oamenilor. S-au facut speculatii cum ca ar fi fost construita ca observator astronomic sau ca este o simpla constructie geometrica a unei civilizatii demult disparute. Suntem siguri ca nu va sunt straine nici teoriile cum ca ar fi o constructie realizata de civilizatii extraterestre. Cei mai multi arheologi accepta insa teoria ca piramidele din Egipt nu au fost decat unele dintre cele mai mari morminte ale faraonilor.
Descriere:
Piramidele egiptene sunt cele mai vechi dintre “Cele 7 Minuni ale Lumii” si singurele care au supravietuit timpului. Desi pe platoul de la Gizeh sunt 10 piramide, cea a lui Keops (al doilea rege din a patra dinastie) este cea mai mare dintre ele si se crede ca numai ea a fost inclusa intre “Minunile Lumii”. Este cunoscuta ca “Marea Piramida” si a fost construita din 2.300.000 de blocuri de piatra, fiecare bloc cantarind in medie 2,5 tone. Este inalta de 137 de metri (a pierdut 9 metri din inaltime in timp) si are laturi de 230 de metri. Unghiul de inclinare al laturilor este de 51 de grade si 51 de minute. Fiecare colt este indreptat cu precizie catre fiecare dintre cele 4 puncte cardinale (nord, vest, sud si est). Pe latura dinspre nord se afla intrarea. In piramida au fost descoperite o serie de coridoare, galerii si gauri de aerisire. Camera mortuara a faraonului se afla chiar in mijloc, in “inima” piramidei si este accesibila numai din “Marea Galerie” in care se ajunge pe un culoar ascendent. Peretii acestei camere sunt construiti din granit rosu, iar pietrele au fost imbinate atat de bine, incat nu intra printre ele nici macar o carte de joc. In piramida a mai fost construita si o camera mortuara a reginei. Regretabil este faptul ca atat comoara cat si mumia lui Keops nu au fost gasite. Se crede ca au cazut prada jefuitorilor de morminte.

Gradinile Suspendate

Anul constructiei:
Se crede ca au fost construite in jurul anului 600 I.C.
Locatie:
In Babilon, pe partea estica a Eufratului, aproximativ la 50 de km sud de Bagdadul de azi din Irak.
Istorie:
Aceste gradini despre care nu se poate spune cu siguranta ca au existat, se presupune ca au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea, fiul lui Hamurabi. El le-a construit pentru una dintre sotiile sale bolnave, pentru a-i alina dorul de muntii si gradinile din locul ei natal numit Media. De asemenea mai exista o teorie, mai putin crediblila insa, ca aceste gradini au fost construite de Semiramiza, regina asiriana, in al cincilea ei an de domnie. Ceea ce ridica un mare semn de intrebare privind existenta acestor gradini este faptul ca nici unul dintre cei care au lasat in scrierile lor date despre Babilon, nu au vazut cu proprii ochi aceste gradini. Insasi tablele ramase din timpul lui Nabucodonosor nu contin date despre Gradinile Suspendate, ci numai despre descrierea palatului, a orasului Babilon si ale zidurilor acestuia. Arheologii inca mai cauta dovezi evidente despre aceste gradini pentru a trage o concluzie reala cu privire la existenta lor.
Descriere:
Philo din Bizant spune despre aceste gradini: “Gradinile Suspendate au plante cultivate deasupra nivelului solului si radacinile copacilor sunt infipte intr-o terasa superioara mai degraba decat in pamant. Intreaga greutate este sustinuta de coloane de piatra. Apa era ridicata cu un sistem de scripeti si curgea de sus pe canale special amenajate. Aceste ape irigau intreaga gradina saturind radacinile plantelor si tinind umeda intreaga zona. Aceasta face ca iarba sa fie permanent verde si copacii bine dezvoltati."
Geograful grec Strabo, care a descris gradinile in secolul I I.C., a spus: "Gradinile constau in terase ridicate una deasupra celeilalte sprijinite pe stalpi cubici. Terasele erau goale si umplute cu pamant pentru a permite copacilor de dimensiuni mari sa fie plantati."
Se crede ca Gradinile Suspendate erau un munte artificial construit pe terase suprapuse inlte de la 23 la 91 de metri si lungi de 122 de metri. Aceste terase erau sustinute de coloane din piatra. Apa pentru irigarea plantelor era ridicata in mod mecanic cu galeti prinse pe un cablu intins intre 2 roti imense.


Statuia lui Zeus

Anul constructiei:
Intre anii 470-450 B. C.
Locatie:
Orasul Olimpia din Grecia antica localizat pe coasta vestica a Greciei, la aproximativ 150 de km de Atena.
Istorie:
Jocurile Olimpice au inceput in orasul Olimpia din Grecia in anul 776 I.C. si erau tinute in cinstea lui Zeus. Oamenii veneau din toate tarile sa participe la aceste jocuri si se rugau in templul lui Zeus. Cu timpul, cand Jocurile Olimpice au devit faimoase, din ce in ce mai multi oameni veneau sa ia parte la intreceri. Astfel ca, templul a devenit neincapator. De aceea s-a construit un altul, mai mare. In interiorul lui sculptorul grec Phidias a realizat o statuie imensa a lui Zeus. Imparatul roman Caligula a vrut sa ia statuia si sa o expuna in Roma. Dispozitivul pe care il construise pentru transportarea ei s-a rupt, el fiind nevoit sa renunte la acesta idee. Jocurile Olimpice au fost declarate “pagane” in anul 392 A.D. de catre imparatul crestin Theodosius I al Romei, iar templul lui Zeus a fost inchis. Mai tarziu, statuia a fost transportata de catre niste greci foarte bogati intr-un palat din orasul Constantinopol in care a si fost distrusa in anul 462 A.D de catre un incendiu devastator. Astazi nu a mai ramas nimic din marele templu decat fundatiile, coloane cazute si pietre.
Descriere:
Pausanias Grecul spunea in secolul 2 A.D.: “In mana dreapta tinea o statuie a Victoriei facuta din aur si fildes. In mana stanga tinea sceptrul lucrat din toate metalele si care avea in varf un vultur. Sandalele zeului erau facute din aur la fel ca si roba lui.”
Templul lui Zeus era construit dupa modelul numeroaselor temple din Grecia, pe o platforma rectangulara. 30 de coloane largi sustineau acoperisul pe partile laterale si 6 la fiecare capat. Un acoperis foarte ascutit acoperea cladirea. Triunghiurile create la capetele cladirii de acoperisul inclinat erau umplute cu sculpturi. Sub ele, chiar deasupra coloanelor, erau mai multe sculpturi descriind 12 muncitori ai lui Heracle, 6 la fiecare capat. In acord cu descrierile, statuia era asezata in capatul vestic al templului. Ocupa o suprafata de 7 metri si avea o inaltime de 12 metri. Hainele sale erau sculptate cu animale si crini, fata era facuta din fildes iar barba, parul, roba si sandalele, din aur.

Templul lui Artemis

Anul constructiei:
In jurul anului 550 I.C.
Locatie:
In orasul Efes din Grecia antica, langa orasul Selkuc de azi din Turcia.
Istorie:
Templul zeitei Artemis se considera a fi cea mai frumoasa structura construita vreodata. Artemis (Diana la romani), era in religia greaca zeita vanatorii si a naturii salbatice. In religia locuitorilor din Efes, era zeita fertilitatii. In anul 550 I.C. regele Croesus din Lydia a cucerit orasul Efes si alte orase din Grecia antica. In timpul luptei a fost distrus un templu al zeitei Artemis. De aceea, Croesus a luat decizia sa construiasca unul nou realizat de arhitectul grec Chersiphron si de fiul acestuia, Metagenes. Noul templu a fost mandria celor din Efes pana in anul 356 I.C. cand, Herostratus (un tanar din Efes) l-a ars din temelii crezind ca numele lui va intra in istorie. Ciudat sau nu, Templul lui Artemis a fost distrus in aceeasi noapte in care s-a nascut Alexandru cel Mare. Cand el a cucerit Asia Mica, s-a oferit sa-l reconstruiasca, ceea ce s-a si intamplat. Noua constructie a fost definitivata dupa moartea lui in 323 I.C. Sfantul Paul a vizitat orasul Efes in primul secol A.D. predicand crestinismul. Aici insa s-a lovit de veneratia pe care locuitorii o aveau pentru zeita Artemis. In anul 262 A.D., templul a fost distrus de goti. Locuitorii au planuit sa-l reconstruiasca dar intre timp au fost crestinati si ideea reconstructiei a fost abandonata.
Descriere:
Templul lui Artemis era faimos pentru marimea lui si pentru operele de arta pe care le gazduia. Era construit din marmura, cu o fatada decorata. Se estimeaza ca masura 106 metri in lungime si 54 de metri pe latime, avea 127 coloane de piatra inalte de 18 metri fiecare, fiind de 4 ori mai mare decat Parthenon-ul din Atena. La intrare, scari de marmura inconjurau templul. In interior erau sculpturi valoroase realizate de marii artisti ai vremii.

Colosul din Rodos

Anul constructiei:
Constructia s-a realizat in 12 ani si a fost finalizata in 282 I.C.
Locatie:
Strajuia intrarea in portul din insula Rodos din Grecia. Rodos este o insula aflata in Asia Mica, unde Marea Egee intalneste Marea Mediterana.
Istorie:
Rhodos devine in 408 I.C. capitala mai multor teritorii unite si un important port comercial. Se bazeaza pe un aliat, care este Ptolemeu I al Egiptului. Macedonenii incearca sa rupa acesta alianta, insa locuitorii din Rodos sunt uniti si rezista eroic asediului. Colosul din Rodos a fost construit in cinstea zeului soarelui, Helios, ca multumire pentru protectia locuitorilor in timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor rodian, a fost angajat pntru constructia statuii. Statuia a strajuit intrarea in portul Rodos timp de 56 de ani. Cand soarele rasarea dimineata, se reflecta in suprafata de bronz si facea ca figura zeului sa straluceasca. In 225 I.C., in urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. Dupa prabusirea statuii, locuitorii din Rodos au vrut sa o reconstruiasca primind chiar o oferta de la Ptolemeu al III-lea, insa un oracol le-a interzis. Dupa ce arabii au cucerit insula Rodos, in 653 A.D., statuia a fost vanduta de catre acestia unui evreu din Siria care a carat-o pe 900 de camile, dupa cum spune legenda.
Descriere:
Statuia era construita din bronz si intarita ulterior cu fier si piatra. Se spune ca au fost folosite 15 tone de bronz si 9 tone de fier, insa calculele arata ca aceste cantitati au fost chiar mai mari. Avea o inaltime de 33 de metri si statea pe un soclu inalt de 15 metri. Teoria ca acest colos statea cu cate un picior pe fiecare mal al portului este doar o legenda pentru ca in nici o scriere nu se specifica acest lucru. Se crede ca ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertatii din USA.

Farul din Alexandria

Anul constructiei:
Se estimeaza ca a fost terminat in jurul anului 280 I.C. desi constructia a inceput in jurul anului 290 I.C.
Locatie:
Pe o mica insula de langa orasul egiptean Alexandria numita Pharos.
Istorie:
Dupa moartea lui Alexandru ce Mare, comandantul lui, Ptolemeu Soter, a preluat conducerea in Egipt in orasul fondat de Alexandru, oras numit Alexandria. El a inceput constructia farului in anul 290 I.C., constructie ce a fost insa finalizata de fiul lui, Ptolemeu Philadelphus. Constructia a fost dedicata lui Ptolemeu Soter si sotiei lui, Berenice si se presupune ca a fost finantata de un diplomat bogat numit Sostratus din Cnidus. Constructia a fost atat de faimoasa incat denumirea de "far" a fost preluata in limbile franceza, italiana, spaniola si in romana. Farul din Alexandria a ajutat la navigatie timp de mai bine de 1000 de ani, pana cand a fost distrus in urma a doua cutremure, din 1303 A.D. si 1323 A.D. A fost atat de faimos, incat a aparut chiar si pe monedele romane. In 1480 pe locul lui a fost construit un fort islamic numit Fortul din Kait Bey folosit in scopuri militare. Recent, oameni de stiinta au gasit parti din far scufundate pe care le-au adus la suprafata ca sa le studieze.
Descriere:
Farul avea o inaltime de 117 m si era construit din 3 parti pe o baza larga. Prima parte era un cub inalt de 56 m, a doua sectiune era o prisma octogonala inclinata in interior inalta de 27 m, iar ultima parte era un cilindru de 7 m inaltime. In interiorul cilindrului erau o flacara care ardea noaptea si o oglinda. Combustibilul folosit pentru flacara se presupune ca era balegar uscat de la animale. Oglinda era folosita pentru ca ziua sa reflecte lumina soarelui si pe cea a focului pe timpul noptii. In varful cilindrului se afla o statuie, cel mai probabil a lui Zeus sau Poseidon, zeul marii.

Mausoleul din Halicarnasus

Anul constructiei:
Se crede ca a fost terminat in anul 353 I.C., la 3 ani dupa moartea regelui Mausollus.
Locatie:
Orasul Halicarnassus (Bodrumul de azi) in Marea Egee, in sud-vestul Turciei.
Istorie:
Denumirea de “mausoleu” vine de la numele regelui persan Mausollus care guverna provincia Caria. Mausoleul de la Halicarnassus a fost construit de catre Artemisia, sotia si sora regelui Mausollus, in memoria acestuia. Timp de 16 secole acesta constructie a supravietuit timpului. Se crede ca a fost distrus intre 1000 A.D. si 1400 A.D. de un cutremur, cel mai probabil. In 1494, cavalerii Sfantului Ioana din Malta au construit un castel in timpul cruciadelor, castel care exista si astazi in Bodrum si la a carei constructie au folosit blocurile de piatra si marmura din mausoleu.
Descriere:
Artemisia, sotia si sora lui Mausollus, l-a angajat pe arhitectul Pythius pentru realizarea proiectului. Planul de baza al cladirii era un templu imes, cu o baza rectanglulara cu o lungime de 40 de m si o latime de 30 de m, peste care era construita o piramida cu 24 de trepte. Inaltimea totala a mausoleului era de 45 m compusa din 20 m baza cu trepte, 12 m podiumul cu coloane, 7 m piramida cu cele 24 de trepte si 6 m statuia din varf care reprezenta un car cu 4 cai. Fundatia era un podium cu trepte decorat cu statui. Camera mortuara era construita din alabastru alb si decorata cu aur. Era localizata pe podium si inconjurata cu coloane. Faima acestei constructii consta in multimea statuilor cu care era decorata: oameni, lei, cai si alte animale. In fiecare colt, luptatori pe cai strajuiau mormantul. Fiecare parte a mausoleului era decorata cu fresce care prezentau scene despre luptele grecilor. Intre fiecare dintre coloanele podiumului strajuiau statui. Astazi, numai cateva statui au fost recuperate si pot fi vazute in Camera Mausoleului la British Museum.

sâmbătă, 10 octombrie 2009