ISTORIA AVIATIEI

AUREL VLAICU
TRAIAN VUIA

In anii '20, aviatorii acrobati si castigatorii de premii au transformat zborul intr-un fenomen de cultura pop. Dar transformarea lui intr-un mijloc de transport viabil a necesitat management, talent ingineresc si noroc.

Glenn Martin a inceput sa construiasca avioane putin dupa primele zboruri ale fratilor Wright, mentinandusi firma dupa primul razboi mondial cu mici contracte si proiecte de imbunatatiri. Ingineri de varf, ca Lawrence Bell, James McDonnell si Donald Douglas au lucrat pentru el. in 1929, Martin a construit prima fabrica proiectata sa produca avioane din metal.

Glenn Curtiss a marit puterea mecanica a zborurilor. Constructor talentat de motoare, Curtiss a facut primmul sau zbor cu avionul in 1908, cand a implinit 30 de ani. in anul urma;tor a castigat doua premii de viteza la demonstratia aeriana internationala de la Reims, Franta, zburand cu circa 75 km/h. El a proiectat un avion care sa decoleze si sa aterizeze pe apa, iar biplanele Curtiss au fost primele care au executat operatiuni de pe puntea unei nave de razboi. Tot firma sa a construit prima aeronava (NC-4) care a traversat Oceanul Atlantic.
Al doilea razboi mondial si mai apoi razboiul rece au impus atat avioanelor, cat si pilotilor zboruri mai rapide, la inaltimi mai mari, folosind mai multa putere. Bunul simt si stiinta au ajutat aviatia sa faca fata acestor provocari.

Elrey Jeppesen a salvat vietile altor piloti, publicandu- si notitele luate de el pe teren cat a zburat in anii '30, ca pilot de posta al SUA. Semnaland repere, inregistrand cotele obstacolelor si explicand cum sa localizeze si sa abordeze aeroporturile, 'Hartile Jepp' au oferit informatii vitale pilotilor pentru zborul de noapte sau pe vreme rea.

Chuck Yeager s-a alaturat Corpului de Armata Aerian si s-a format ca mecanic. Mai tariu si-a castigat reputatia de as al zborului in cel de-al doilea razboi mondial, doborand 12 avioane germane. Dupa razbio a devenit pilot de incercari, zburand cu fiecare aparat experimental dezvoltat de Fortele Aeriene. in 1947, Yeager a impins un Bell XS-1 la viteza de 1.125km\h, 1,06 Mach si la 12.800 m altitudine. Nimeni nu mai zburase atat de repede. Douazeci de ani mai tariu, la 40 de ani, Yeager a executat 127 de misiuni de lupta in razboiul din Vietnam. Recrutul de odinioara a devenit in 1969 general de brigada in Fortele Aeriene.
Alexander de Seversky si-a pierdut un picior in 1915 luptand pentru Rusia, dar a revenit in aer cu o proteza din lemn si a doborat 13 avioane germane. Mutandu-se in 1918 in SUA, de Seversky a creat un dispozitiv precis de ochire pentru Serviciul Aerian al Armatei. Corporatia Aviatica Seversky a construit amfibii de viteza record si a proiectat avioane de vanatoare care a condus catre robustul model Republic P-47 Thunderbolt, din cel de-al doilea razboi mondial
William Lear a abandonat liceul si a plecat sa breveteze 150 de inventii aviatice. in 1959 a inceput sa lucreze la un avion care ar fi oferit oamenilor de afaceri viteza si confortul unui avion cu reactie de linie, la scara redusa. Incepand din 1963, el le-a vandut cu peste 500.000 de dolari bucata, impunand astfel o marca sinonima cu luxul si privilegiul.

Considerat un vis nerealizabil, zborul i-a pasionat pe oameni şi i-a facut să născocească diverse şi ciudate maşinării cu care să încerce să se ridice în văzduh. Dar, abia acum un secol, fraţii Wright au reuşit în premieră, în America, întâiul zbor cu un aparat mai greu decât aerul. Aeroplanul lor a zburat doar câţiva metri. De atunci şi până azi, avioanele au evoluat continuu, ajungând să facă zboruri între continente, cu o viteză ce o depăşeşte pe cea a sunetului. Toate aceste performanţe se datorează unor mari inventatori, care, cel mai adesea, îşi pilotau propriile avioane, riscându-şi viaţa.

Visul de a zbura a început cu legenda lui Icar. Închis în labirint de regele Minios, fiul lui Dedal şi-a confecţionat două aripi din pene lipite cu ceară şi s-a ridicat în văzduh, încercând să scape. Apropiindu-se de soare, ceara s-a topit din cauza căldurii, iar Icar s-a prăbuşit în mare.

În perioada Renaşterii, celebrul Leonardo da Vinci s-a gândit, pe lângă alte maşinării fantastice, la un aparat cu care omul să poată zbura. Studiind cu atenţie zborul păsărilor, el a proiectat un aparat numit “ortopter”. Aripile acestuia ar fi trebuit să fie mişcate în acelaşi timp de mâinile şi picioarele unui om, procedeu ce s-a dovedit a fi imposibil. Planurile lui da Vinci au căzut apoi în uitare pentru multă vreme.

Mai târziu, în secolul al XVII-lea, italianul Franceso Lana-Terzi imaginează o corabie zburătoare, care ar fi trebuit să se poată ridica în aer cu ajutorul a patru globuri din metal, golite de aer. Acest proiect fantezist făcut public în anul 1670 a rămas şi el nerealizat. Totuşi, spre sfârşitul secolului XVIII-lea, omul a reuşit să urce spre cer cu ajutorul balonului umplut cu aer cald. În secolul următor sunt construite primele planoare(cu aripi arcuite, ca ale păsărilor) de către Otto Lilienthal, care a şi murit într-o astfel de încercare de a cuceri văzduhul. Însă planorul a reprezentat primul pas spre construirea unui aparat mai greu decât aerul şi care să se deplaseze prin mijloace proprii. Acesta va fi aeroplanul sau avionul.

În 1897, francezul Clement Ader a reuşit să se ridice în aer cu un aparat construit de el însuşi, care semăna cu o pasăre mare şi ciudată. Motorul punea în funcţiune o elice, care făcea ca aeroplanul să se urnească de la sol. Unii consideră că acesta a fost primul avion din lume care a zburat. De fapt, “zborul” său a fost un salt de câţiva metri. Probabil că primul zbor cu adevărat reuşit a fost cel realizat cu apăratul fraţilor Wilbur şi Orville Wright câţiva ani mai târziu, în 1903. Aceşti americani au reuşit să se ridice cu aeroplanul timp de 12 secunde, zborul având loc la Kitty Hawk, în Carolina de Nord(S.U.A).

După această dată începe să fie construite şi alte aeroplane, în America şi Europa. Însă, pe atunci, ele abia se ridicau în aer. Cei care le urmăreau “zborul” erau nevoiţi să se culce pe iarbă, pentru a vedea dacă roţile acestora s-au ridicat sau nu de pe pământ. Cu timpul, însă, aeroplanele s-au perfecţionat, reuşind să zboare tot mai sus şi mai repede.

Ca orice nouă invenţie, şi avionul a fost primit la început cu neîncredere. Multă vreme s-a considerat că este o mare cutezanţă să fii pilot, deoarece în acei ani zborul cu un astfel de aparat fragil era foarte riscant. Primele aeroplane erau construite mai mult din lemn, cabluri şi pânză, iar roţile lor aveau spiţe ca acelea de la bicicletă. Constructorii urmăreau ca acestea să fie cât mai uşoare, pentru a se putea ridica în aer.

Însă progresele aveau loc cu repeziciune în ceea ce priveşte aviaţia care abia luase naştere. În 1908, Henri Farman reuşeşte să zboare pe o distanţă de un kilometru, iar un an mai târziu, tot un francez, Louis Bleriot, traversează în zbor Canalul Mânecii. În 1910, primul avion care se înălţa în aer la peste 1000 de metri altitudine este cel al lui Jorge Chavez, care traversează în zbor Alpii, dar se prăbuşeşte la aterizare. În 1911 are loc primul zbor de noapte, iar un an mai târziu se sare pentru întâia dată cu paraşuta din avion.

Ca structură de bază, un avion este alcătuit dintr-un corp alungit, denumit fuselaj, care reprezintă partea sa principală. În interiorul acestuia, în faţă, se găseşte şi locul pilotului. La început, cabina acestuia nu era închisă, aşa că pilotul trebuia să poarte o cască de piele şi ochelari speciali, care îl apărau de curentul puternic. Pentru a se menţine în aer, avionul este dotat cu două aripi mari, de-o parte şi de alta a fuselajului. Când acestea sunt duble, avionul se numeşte biplan. Elicea, care face ca aparatul să avanseze în aer, se afla în partea din faţă, şi este acţionată de un motor. Cu trecerea timpului, motoarele s-au perfecţionat, sporind viteza avionului. Hidroavionul este un avion care, în loc să aterizeze pe sol, pluteşte pe apă. Tot de pe apă decolează, pentru a se ridica în aer. În loc de roţi, el are flotoare, care sunt umplute cu aer şi astfel nu se scufundă. Primele hidroavioane au apărut prin 1910.

În primul război mondial, ţările aflate în conflict şi-au dat seama că avionul poate fi folosit ca o armă foarte eficientă, mai întâi pentru recunoaştere, apoi pentru vânătoare(urmărirea şi distrugerea altor avioane în zbor) şi bombardament. Din avioanele de recunoaştere nu doar se observau de sus poziţiile inamicului, dar se făceau şi fotografii aeriene. Avioanele de bombardament puteau arunca din aer bombe de până la 1000 de kilograme!

După primul război mondial, performanţele aviatice au sporit mult. Aparatele de zbor au început să parcurgă distanţe foarte lungi, pentru a duce scrisori şi colete poştale, ceea ce a înlesnit comunicaţiile. S-au înfiinţat companii aeriene care făceau curse regulate şi au apărut avioanele de pasageri. În 1927, Charles Lindbergh traversează pentru prima dată Atlanticul, legând astfel, pe calea aerului, Europa de America de Nord. În 1931, Pacificul este traversat fără escală, din Japonia până în Statele Unite. Aviaţia devine un sport, iar la mitingurile aviatice se pot vedea acrobaţii aeriene foarte spectaculoase.

Odată cu al doilea război mondial, avioanele încep să aibe viteze ameţitoare, iar bombardamentele devin distrugătoare. Germanii folosesc primii avionul cu reacţie, spre sfârşitul războiului. Acesta ajungea până la o viteză aproape dublă faţă de cea a unui avion obişnuit. Avionul cu reacţie nu mai foloseşte elicea, ci este propulsat de motorul său, asemenea unei rachete. În zilele noastre, avioanele de acest fel au devenit ceva obişnuit, mai ales pentru aviaţia militară. Companiile aeriene de călători au în dotare aparate ce pot transporta sute de persoane la bord, legând unele de altele cele mai îndepărtate locuri ale planetei.

Aeronautica românească
Dintre români, primii care au construit aparate zburătoare şi le-au pilotat au fost Aurel Vlaicu şi Traian Vuia(care a realizat, în 1906, primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul). Aurel Vlaicu a absolvit cursurile Politehnicii din Munchen, în 1907, lucrând apoi ca inginer la Uzinele Opel din Russelheim. A revenit în ţară în anul 1908 şi a început construirea primului său avion, un aparat foarte reuşit, extrem de stabil şi uşor manevrabil, pentru acea vreme, care i-a permis să câştige diferite premii în confruntări internaţionale, în competiţie cu alţi pioneri iluştri ai aviaţiei, cum a fost francezul Rolland Garos. Din păcate, la 13 septembrie 1913, Vlaicu se va prăbuşi în apropiere de Câmpina, în încercarea sa de a survola Carpaţii.

Alţi inventatori români în acest domeniu au fost Henri Coanda(care proiectează în 1910, primul avion cu reacţie), Tache Brumarescu, Ion Paulat(creatorul primului hidroavion românesc) şi Rodrig Goliescu