O istorie a presei de moda

 

Desi odata cu explozia Internetului unii anuntau moartea presei scrise si in special a celei de moda cand toate prezentarile sunt accesibile online la scurt timp dupa show realitatea ne ofera exact contrariul. Numarul revistelor care abordeaza moda a crescut simtitor in ultimii ani iar explozia presei feminine din Romania este doar un mic exemplu. In paralel moda a depasit de ani buni frontierele revistelor glossy si este integrata in toate palierele pana chiar in revistele de arta contemporana sau cele dedicate antichitatilor.

Acum 300 de ani moda evolua mai lent iar raspandirea ei se facea cu pasi mici. In secolul XVII moda nu dispunea decat de 2 modalitati majore de reprezentare: spectacolul curtilor regale a carei eleganta era un model universal valabil si reprezentatiile teatrale frecventate de un mare numar de oameni. La sfarsitul domniei lui Ludovic al XIV-lea si inceputul sec al XVIII-lea 

aproape tot ce se facea in moda era de provenienta pariziana, iar cele 2 modalitati de raspandire a ideilor erau gravurile si papusile, un fel de manechine ale tendintelor in moda. 

La sfarsitul sec al XVIII-lea apar primele jurnale de moda, gravurile lor cunoscand un imens succes: Galerie des Modes et des Costumes Français (1778-1787). Desenele erau acompaniate de descrieri savante si pitoresti. In sec al XIX-lea jurnalele de moda devin tot mai numeroase si diversificate. Plansele sunt concepute de desenatori celebri. Textele informau asupra vietii mondene si toaletelor noi remarcate la teatre sau baluri. Cu timpul, tariful lor creste, apar pagini colorate si spre 1880 se publica tipare la comanda. Clientela era in mare masura provinciala, iar unele jurnale de moda pariziene au editii germane sau engleze. Dintre acestea putem aminti:

Le Journal des Dames (1825) - a carei misiune principala este difuzarea de modele spre a fi reproduse de croitorese

La Mode (1829) - cu un caracter mai literar in care publica Balzac sau Victor Hugo

La Toilette de Psyché (1834) - distribuie papusi-gravura

La Sylphide (1839) – are pagini parfumate

Le Moniteur de la Mode (1843) - apare de 3 ori pe luna si in 1913 are 8 editii straine

La Mode Illustrée (1860) - hebdomadar cu modele ce pot fi realizate de cititoare

La Mode Pratique. 

 

Unele mari ziare au suplimente de moda: La Mode du Journal (1896), Figaro Modes (1903). Simultan se specializeaza revistele: pentru coafori, modiste, blanari, marochinieri. Intre 1871 si 1908 apar 180 de reviste de moda din care 113 la Paris si aproape 30 destinate doar celor din bransa, precursori ale revistelor profesionale. Marile ziare aveau si ele cronicarii lor de moda care prezentau informatii de ultima ora: Combat, le Monde, Libération, sau Paris Match, Jours de France, Points de Vue, Images du Monde, Figaro, Illustration.

Spre 1890, fotografia incepe sa fie folosita, inlocuind treptat acuarelele rafinate. Hainele erau purtate de femei cunoscute in lumea mondena, in special comediene. Revista Les Modes (1901) si geamana ei le Théatre publica numeroase poze cu vedete si una dintre cele mai mediatizate era Mistinguett. Tot acum se obisnuieste a se indica numele creatorului de moda. Paul Poiret, in timpul ascensiunii sale triumfante, a sustinut desenatori a caror stil era cu totul diferit de gravurile secolului trecut. El apeleaza la Paul Iribe si apoi la Georges Lepape, in 1907 si 1908, pentru a publica doua albume consacrate modei sale. Imaginile sunt liniare si lucrate in tehnica plata permitand prezentarea rochiei intr-o maniera foarte precisa. Acest procedeu a fost folosit de reviste de lux care au disparut dupa razboi: Journal des Dames et des Modes si Gazette du Bon Ton, sau Art Goût Beauté (1920-1935). O data cu anii ’20, se acorda o mare importanta esteticii generale, iar dupa Primul Razboi Mondial apar in presa franceza noi publicatii ca si revista americana Vogue, care din 1920 lanseaza o versiune franceza, specializata in actualitati mondene si ultime "inventii" ale elegantei.

 

L’Officiel de la Couture si Harper’s Bazar si-au datorat calitatea in principal colaborarii cu mari fotografi: Edward Steichen, Horst, Cecil Beaton, André Durot, baronul de Meyer. Noile colectii erau prezentate in martie si octombrie, rochiile de mireasa in mai, vanatoarea in septembrie, balurile in ianuarie, prezentind astfel un tablou fidel al ocupatiilor elegantelor din buna societate. Plansele in culori erau adesea in tehnica de acuarela, in care se remarca din 1936 Christian Bérard, alaturi de ele existau fotografiile vedetelor. Clientelei familiale ii erau destinate jurnale mai putin luxoase, Le Petit Echo de la Mode (1880), Le Jardin des Modes (1923), Modes et Travaux (1919), cu tipare, sugestii de tricotaje si broderie, dand impresia femeilor ca pot urmari moda Haute Couture in variante simplificate si accesibile.

Dintre marile reviste de moda, cateva au avut un impact extraordinar asupra publicului:

Harper’s Bazaar a fost creat in 1913 de Wiliam R. Hearst pentru a face concurenta revistei Vogue. In 1916 este prima care publica un model de Chanel, iar sosirea in 1939 a lui Carmel Snow schimba radical politica editoriala, paginile revistei se deschid unor artisti renumiti ca Dali, Cocteau, Duffy, Chagall, se acorda o mare importanta fotografiei (Man Ray). Richard Avedon devine in 1946 fotograful revistei. Rubrica Dianei Vreeland din anii 30 va schimba radical modul de abordare a modei.

 

Vogue este o revista americana fondata in 1892 de Arthur B. Turmure si cumparata de Condé Nast in 1909, cand are cel mai mare tiraj al revistelor de moda generand un adevarat imperiu, desi se adreseaza unui public elitist. In 1916 si 1918 apar editiile engleza si spaniola. In timpul Primului Razboi Mondial sprijina moda pariziana printr-un sindicat care sa lupte contra copiilor ilicite. Colaboreaza cu mari fotografi: Wiliam Klein, Richard Avedon, Jean Louis Sieff, Helmut Newton.

Elle a fost creat de Hélène Gordon Lazareff in 1945, dupa experienta ei in SUA la Harper’s Bazar si New York Times Magazine, in ideea unei reviste complete care se adreseaza asteptarilor si dorintelor cititoarelor. Initial lunara, devine hebdomadara pentru a fi mai aproape de public propunand rubrici diverse: teatru, cinema, curier sentimental. In anii ‘50 contribuie foarte mult la evolutia modei spre prêt-à-porter, promovand stilul sportswear si propunand saptamanal modele adaptate vietii active. In anii ‘60 consacra 52 de numere prêt-à-porter-ului iar modelele propuse sunt preluate de marile magazine Galeries Lafayettes, Printemps, Prisunic. Propune promotii speciale semnate de mari creatori de moda.

 

Marie Claire, revista hebdomadara, a fost lansata in 1937 cu o aparenta de lux si preturi mici. Din 1968 se doreste ecou al luptei de emancipare feminina iar in anii ‘80 are 10 editii regionale si numeroase internationale. Ea a reprezentat o noutate: nu era doar un jurnal de moda, ci cuprindea rubrici diverse, retete, nuvele, curierul cititorului.

Jardin des Modes a fost lansat in 1922 sub sloganul de “revista de lux intr-adevar practica”. Modelele sunt desenate de mari ilustratori, colaboreaza cu artisti renumiti (Sonia Delaunay). Din 1952 reprezinta oficial linile prêt-à-porter, din 1961 colaboreaza cu fotograful Helmut Newton devenind cu timpul un jurnal de informatie despre moda, design, arhitectura, arte, tendintele Couture si Prêt-à-Porter, adrese si preturi.

Din anii ‘60 apar alt gen de reviste, adresate nu clientelei femine, ci detaliantilor, pentru a le ghida alegerea modelelor. Modelul ales era desenat si nu fotografiat, conferindu-se un caracter mai profesional. Astfel apareau primele crochiuri de tendinte, un ghid inestimabil in aprecierea modei sezonului urmator. 

 

Un alt gen de documentatie o reprezentau cataloagele ilustrate ale marilor magazine, trimise clientelor pentru a prezenta colectiile. Cele mai bune cliente primeau la inceput de sezon un catalog consistent care cuprindea ultimele noutati si pretul lor. Azi, ele au fost inlocuite de cataloagele de vanzare prin corespondenta ca si Les Trois Suisses, la Redoute (Quelle, Neckerman in Germania). Ele erau consiliate de biroruri de stil si propuneau piese ale creatorilor in voga din Paris, vandute la preturi mai mici ca cele din propriile magazine ale creatorilor.