Reclama Pepsi :))

Reclama Paul Versan

Unde este goanga...hai sa prindem goanga,cine este goanga? Vedeti in reclama :))

Ghinionul ce inseamna:))

Reclama BUD LIGHT

Reclama IKEA

ISTORIA AVIATIEI

AUREL VLAICU
TRAIAN VUIA

In anii '20, aviatorii acrobati si castigatorii de premii au transformat zborul intr-un fenomen de cultura pop. Dar transformarea lui intr-un mijloc de transport viabil a necesitat management, talent ingineresc si noroc.

Glenn Martin a inceput sa construiasca avioane putin dupa primele zboruri ale fratilor Wright, mentinandusi firma dupa primul razboi mondial cu mici contracte si proiecte de imbunatatiri. Ingineri de varf, ca Lawrence Bell, James McDonnell si Donald Douglas au lucrat pentru el. in 1929, Martin a construit prima fabrica proiectata sa produca avioane din metal.

Glenn Curtiss a marit puterea mecanica a zborurilor. Constructor talentat de motoare, Curtiss a facut primmul sau zbor cu avionul in 1908, cand a implinit 30 de ani. in anul urma;tor a castigat doua premii de viteza la demonstratia aeriana internationala de la Reims, Franta, zburand cu circa 75 km/h. El a proiectat un avion care sa decoleze si sa aterizeze pe apa, iar biplanele Curtiss au fost primele care au executat operatiuni de pe puntea unei nave de razboi. Tot firma sa a construit prima aeronava (NC-4) care a traversat Oceanul Atlantic.
Al doilea razboi mondial si mai apoi razboiul rece au impus atat avioanelor, cat si pilotilor zboruri mai rapide, la inaltimi mai mari, folosind mai multa putere. Bunul simt si stiinta au ajutat aviatia sa faca fata acestor provocari.

Elrey Jeppesen a salvat vietile altor piloti, publicandu- si notitele luate de el pe teren cat a zburat in anii '30, ca pilot de posta al SUA. Semnaland repere, inregistrand cotele obstacolelor si explicand cum sa localizeze si sa abordeze aeroporturile, 'Hartile Jepp' au oferit informatii vitale pilotilor pentru zborul de noapte sau pe vreme rea.

Chuck Yeager s-a alaturat Corpului de Armata Aerian si s-a format ca mecanic. Mai tariu si-a castigat reputatia de as al zborului in cel de-al doilea razboi mondial, doborand 12 avioane germane. Dupa razbio a devenit pilot de incercari, zburand cu fiecare aparat experimental dezvoltat de Fortele Aeriene. in 1947, Yeager a impins un Bell XS-1 la viteza de 1.125km\h, 1,06 Mach si la 12.800 m altitudine. Nimeni nu mai zburase atat de repede. Douazeci de ani mai tariu, la 40 de ani, Yeager a executat 127 de misiuni de lupta in razboiul din Vietnam. Recrutul de odinioara a devenit in 1969 general de brigada in Fortele Aeriene.
Alexander de Seversky si-a pierdut un picior in 1915 luptand pentru Rusia, dar a revenit in aer cu o proteza din lemn si a doborat 13 avioane germane. Mutandu-se in 1918 in SUA, de Seversky a creat un dispozitiv precis de ochire pentru Serviciul Aerian al Armatei. Corporatia Aviatica Seversky a construit amfibii de viteza record si a proiectat avioane de vanatoare care a condus catre robustul model Republic P-47 Thunderbolt, din cel de-al doilea razboi mondial
William Lear a abandonat liceul si a plecat sa breveteze 150 de inventii aviatice. in 1959 a inceput sa lucreze la un avion care ar fi oferit oamenilor de afaceri viteza si confortul unui avion cu reactie de linie, la scara redusa. Incepand din 1963, el le-a vandut cu peste 500.000 de dolari bucata, impunand astfel o marca sinonima cu luxul si privilegiul.

Considerat un vis nerealizabil, zborul i-a pasionat pe oameni şi i-a facut să născocească diverse şi ciudate maşinării cu care să încerce să se ridice în văzduh. Dar, abia acum un secol, fraţii Wright au reuşit în premieră, în America, întâiul zbor cu un aparat mai greu decât aerul. Aeroplanul lor a zburat doar câţiva metri. De atunci şi până azi, avioanele au evoluat continuu, ajungând să facă zboruri între continente, cu o viteză ce o depăşeşte pe cea a sunetului. Toate aceste performanţe se datorează unor mari inventatori, care, cel mai adesea, îşi pilotau propriile avioane, riscându-şi viaţa.

Visul de a zbura a început cu legenda lui Icar. Închis în labirint de regele Minios, fiul lui Dedal şi-a confecţionat două aripi din pene lipite cu ceară şi s-a ridicat în văzduh, încercând să scape. Apropiindu-se de soare, ceara s-a topit din cauza căldurii, iar Icar s-a prăbuşit în mare.

În perioada Renaşterii, celebrul Leonardo da Vinci s-a gândit, pe lângă alte maşinării fantastice, la un aparat cu care omul să poată zbura. Studiind cu atenţie zborul păsărilor, el a proiectat un aparat numit “ortopter”. Aripile acestuia ar fi trebuit să fie mişcate în acelaşi timp de mâinile şi picioarele unui om, procedeu ce s-a dovedit a fi imposibil. Planurile lui da Vinci au căzut apoi în uitare pentru multă vreme.

Mai târziu, în secolul al XVII-lea, italianul Franceso Lana-Terzi imaginează o corabie zburătoare, care ar fi trebuit să se poată ridica în aer cu ajutorul a patru globuri din metal, golite de aer. Acest proiect fantezist făcut public în anul 1670 a rămas şi el nerealizat. Totuşi, spre sfârşitul secolului XVIII-lea, omul a reuşit să urce spre cer cu ajutorul balonului umplut cu aer cald. În secolul următor sunt construite primele planoare(cu aripi arcuite, ca ale păsărilor) de către Otto Lilienthal, care a şi murit într-o astfel de încercare de a cuceri văzduhul. Însă planorul a reprezentat primul pas spre construirea unui aparat mai greu decât aerul şi care să se deplaseze prin mijloace proprii. Acesta va fi aeroplanul sau avionul.

În 1897, francezul Clement Ader a reuşit să se ridice în aer cu un aparat construit de el însuşi, care semăna cu o pasăre mare şi ciudată. Motorul punea în funcţiune o elice, care făcea ca aeroplanul să se urnească de la sol. Unii consideră că acesta a fost primul avion din lume care a zburat. De fapt, “zborul” său a fost un salt de câţiva metri. Probabil că primul zbor cu adevărat reuşit a fost cel realizat cu apăratul fraţilor Wilbur şi Orville Wright câţiva ani mai târziu, în 1903. Aceşti americani au reuşit să se ridice cu aeroplanul timp de 12 secunde, zborul având loc la Kitty Hawk, în Carolina de Nord(S.U.A).

După această dată începe să fie construite şi alte aeroplane, în America şi Europa. Însă, pe atunci, ele abia se ridicau în aer. Cei care le urmăreau “zborul” erau nevoiţi să se culce pe iarbă, pentru a vedea dacă roţile acestora s-au ridicat sau nu de pe pământ. Cu timpul, însă, aeroplanele s-au perfecţionat, reuşind să zboare tot mai sus şi mai repede.

Ca orice nouă invenţie, şi avionul a fost primit la început cu neîncredere. Multă vreme s-a considerat că este o mare cutezanţă să fii pilot, deoarece în acei ani zborul cu un astfel de aparat fragil era foarte riscant. Primele aeroplane erau construite mai mult din lemn, cabluri şi pânză, iar roţile lor aveau spiţe ca acelea de la bicicletă. Constructorii urmăreau ca acestea să fie cât mai uşoare, pentru a se putea ridica în aer.

Însă progresele aveau loc cu repeziciune în ceea ce priveşte aviaţia care abia luase naştere. În 1908, Henri Farman reuşeşte să zboare pe o distanţă de un kilometru, iar un an mai târziu, tot un francez, Louis Bleriot, traversează în zbor Canalul Mânecii. În 1910, primul avion care se înălţa în aer la peste 1000 de metri altitudine este cel al lui Jorge Chavez, care traversează în zbor Alpii, dar se prăbuşeşte la aterizare. În 1911 are loc primul zbor de noapte, iar un an mai târziu se sare pentru întâia dată cu paraşuta din avion.

Ca structură de bază, un avion este alcătuit dintr-un corp alungit, denumit fuselaj, care reprezintă partea sa principală. În interiorul acestuia, în faţă, se găseşte şi locul pilotului. La început, cabina acestuia nu era închisă, aşa că pilotul trebuia să poarte o cască de piele şi ochelari speciali, care îl apărau de curentul puternic. Pentru a se menţine în aer, avionul este dotat cu două aripi mari, de-o parte şi de alta a fuselajului. Când acestea sunt duble, avionul se numeşte biplan. Elicea, care face ca aparatul să avanseze în aer, se afla în partea din faţă, şi este acţionată de un motor. Cu trecerea timpului, motoarele s-au perfecţionat, sporind viteza avionului. Hidroavionul este un avion care, în loc să aterizeze pe sol, pluteşte pe apă. Tot de pe apă decolează, pentru a se ridica în aer. În loc de roţi, el are flotoare, care sunt umplute cu aer şi astfel nu se scufundă. Primele hidroavioane au apărut prin 1910.

În primul război mondial, ţările aflate în conflict şi-au dat seama că avionul poate fi folosit ca o armă foarte eficientă, mai întâi pentru recunoaştere, apoi pentru vânătoare(urmărirea şi distrugerea altor avioane în zbor) şi bombardament. Din avioanele de recunoaştere nu doar se observau de sus poziţiile inamicului, dar se făceau şi fotografii aeriene. Avioanele de bombardament puteau arunca din aer bombe de până la 1000 de kilograme!

După primul război mondial, performanţele aviatice au sporit mult. Aparatele de zbor au început să parcurgă distanţe foarte lungi, pentru a duce scrisori şi colete poştale, ceea ce a înlesnit comunicaţiile. S-au înfiinţat companii aeriene care făceau curse regulate şi au apărut avioanele de pasageri. În 1927, Charles Lindbergh traversează pentru prima dată Atlanticul, legând astfel, pe calea aerului, Europa de America de Nord. În 1931, Pacificul este traversat fără escală, din Japonia până în Statele Unite. Aviaţia devine un sport, iar la mitingurile aviatice se pot vedea acrobaţii aeriene foarte spectaculoase.

Odată cu al doilea război mondial, avioanele încep să aibe viteze ameţitoare, iar bombardamentele devin distrugătoare. Germanii folosesc primii avionul cu reacţie, spre sfârşitul războiului. Acesta ajungea până la o viteză aproape dublă faţă de cea a unui avion obişnuit. Avionul cu reacţie nu mai foloseşte elicea, ci este propulsat de motorul său, asemenea unei rachete. În zilele noastre, avioanele de acest fel au devenit ceva obişnuit, mai ales pentru aviaţia militară. Companiile aeriene de călători au în dotare aparate ce pot transporta sute de persoane la bord, legând unele de altele cele mai îndepărtate locuri ale planetei.

Aeronautica românească
Dintre români, primii care au construit aparate zburătoare şi le-au pilotat au fost Aurel Vlaicu şi Traian Vuia(care a realizat, în 1906, primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul). Aurel Vlaicu a absolvit cursurile Politehnicii din Munchen, în 1907, lucrând apoi ca inginer la Uzinele Opel din Russelheim. A revenit în ţară în anul 1908 şi a început construirea primului său avion, un aparat foarte reuşit, extrem de stabil şi uşor manevrabil, pentru acea vreme, care i-a permis să câştige diferite premii în confruntări internaţionale, în competiţie cu alţi pioneri iluştri ai aviaţiei, cum a fost francezul Rolland Garos. Din păcate, la 13 septembrie 1913, Vlaicu se va prăbuşi în apropiere de Câmpina, în încercarea sa de a survola Carpaţii.

Alţi inventatori români în acest domeniu au fost Henri Coanda(care proiectează în 1910, primul avion cu reacţie), Tache Brumarescu, Ion Paulat(creatorul primului hidroavion românesc) şi Rodrig Goliescu

NU-MI APARTINE...DOAR O APROB.

Posesorul acestei scrisori este Tudor Chirila,avand o mentalitate extraordinara priviind viata in general.

SCRISOARE CATRE LICEENI

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.
Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.
Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?
Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.
Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.
Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.
Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.
Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.
Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.
Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.
Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!
Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?

EUROPA MEDIEVALA

În secolele II, III d. Hr. Au fost observate o serie de transformări în dezvoltarea economică şi care au generat un progres relativ lent al mijloacelor şi al metodelor de muncă. Criza sistemului antic bazată aproape în exclusivitate pe munca prestată de sclavi, apare tot ca o trăsătură a secolului III. Specializarea face inutila prezenţa sclavilor şi generează apariţia arendaşilor. Pe baza unui contract scris, aceşti arendaşi sunt COLONI primeau un lot în arendă, iar animalele şi intervalul agricol în folosinţă.
Cu cât criza economică a lumii rămase se va accentua arenda în bani avea sa fie schimbată în revedenţă în produse. Desemenea colonii au ajuns să presteze zile de muncă în favoarea arendaşilor. În 332 printr-un edict a lui Constantin cel Mare se legaliza legarea de glie astfel încât colonul devenise din punct de vedere juridic MEMBRUM TERRAE. Din punct de vedere politic după domnia împăratului Marcus Aurelius, aşadar în a doua jumătate a secolului al II-lea a sporit ameninţarea popoarelor germanice asupra Imperiului Roman. În 269 împaratul Claudius a reuşt să-i oprească pe goţi la NAISUS, însă aceştia vor ocupa Dacia. Ulterior goţii vor fi creştinaţi de ULFILA, care v-a traduce Biblia în limba lor. Mai târziu în 276 alamanii şi francii pustiiesc Galia, Spania şi nordul Italiei. În timpul împaratului Diocleţian declinul imperiului devenise evident. La începutul secolului V vizigoţii conduşi de Alaric asediază, cuceresc şi pradează Roma, iar pentru această înfrângere romanii îi învinovăţesc pe creştini. Apoi vandalii cuceresc Africa Romană, iar Attila ajunge să cucerească oraşul Aquilea.

În 496 urcă pe tron ultimul împărat roman Romulus Augustulus, în vârstă de 13 ani, care v-a fi detronat de Odoacru.
La cauzele economice şi politice ale declinului se adaugă şi cele de natură spirituală. Aceasta este perioada în care creştinii încep să câştige din ce în ce mai mulţi adepţi. Religia lor monoteistă, respingerea divinităţilor oficiale şi refuzul practicării cultului imperial şi distanţierea faţă de tradiţia romană determină ca această religie să fie privită ca şi corp străin provocator apărând o serie de conflicte. Credinţa creştinilor în venirea lui Iisus şi în Apocalipsă a fost un element în plus, care a contribuit la disocierea creştinilor în istoria profană.Persecuţii împotriva creştinilor au fost frecvente la Roma, notabile fiind cele din timpul împăraţilor Claudius şi Nero. De asemenea numeroşi misionari creştini şi-au găsit sfârşitul la Roma, printre aceştia numarându-se şi apostolul Pavel, crucificat cu capul în jos.
Iniţial creştinismul a fost o religie a oprimaţilor găsindu-şi adepţi în rândul categoriilor inferioare ale societăţii romane, mai exact a sclavilor şi a elementelor considerate paria, dar ulterior şi în rândul agricultorilor, meşteşugarilor şi negustorilor. Armata la rândul ei prin mobilitatea ei pe orizontală a contribuit din plin la răspândirea creştinismului.
Criza existentă în toate domeniile vieţii sociale a reuşit sa se acutizeze întru-atât încât a devenit vizibilă ruralizarea. Marile centre urbane intrând în delin.
Un alt domeniu al vieţii sociale în care această criză s-a manifestat a fost cel al spiritualităţii. Principalul aportla zdrumcinarea sistemului tradiţionl politeist a venit din partea evreilor şi creştinilor, în optica romanilor religia creştinilor şi evreilor era privită ca un corp străin provocator construit în jurul ideii monoteismului precum şi al respingerii duvinităţii spirituale oficiale şi a cultului imperial din partea acestora. Deosebirile de mentalitate au fost poate principala cauză a distanţierii de tradiţia romană, fapt care în final a dus la apariţia unei întregi serii de conflicte. Spre deosebire de fundamentele mentalului colectiv păgân, la nivelul creştinilor a fost vizibilă o disociere de istoria profană şi o proiectare într-un alt registru dominat de convingerea venirii lui Iisus Hristos şi a Apocalipsei. Începuturile creştinismului a fost marcat de activitatea de misionariat a apostolilor şi de răspândire a învăţăturilor creştine. Creştinismul şi-a gîsit adepţii la început în categoriile sociale inferioare şi mijlocii, mai exact a sclavilor, agricultorilor, negustorilor, meşteşugarilor; nu au întârziat să apară odată cu ascensiunea creştinismului nici persecuţiile din partea oficialităţilor romane exemplu în timpul lui Claudius sau Nero în anul 64 d. Hr.
În altă ordine de idei a existat un lung şir de conflicte între evrei şi romani, dat fiind că cei din urmă ocupaseră Iudeea încă în vremea Împaratului Tiberius, intreaga perioadă de stăpânire romană fiind marcată de conflicte între evreii monoteişti şi romani. Abia în secolul IV realităţile din fostul Imperiu Roman vor lua o turnură nouă şi îşi v-a face apariţia o civilizaţie distinctă în care tradiţionalismul Occidentului şi dinamica Orientalului îşi vor găsi expresia. În anul 330 a fost fondat oraşul Constantinopole pe ruinele fostei colonii greceşti Byzantion. Datorită acestei denumiri un viitor imperiu va pulsa şi-şi va dobandi numele având capitala la Constantinopole. În 395 împăratul Theodosius I va realiza Partitio Imperi altfel spus, împărţea fostul Imperiu Roman, părţi egale revenind fiilor săi Arcadius şi Honorius. Lui Honorius îi revenea partea occidentală cu capitala la Roma, iar lui Arcadius cea orientală cu capitala la Constantinopole, oraş supranumit Ierusalim. Istoricul L. Brehier vizavii de civilizaţia bizantină realiza următoarea apreciere: „civilizaţia şi sultura bizantină s-au construit ca o sinteză a tuturor elementelor politice, religioase, intelectuale ale lumii antice în declin, respectiv tradiţia latină, elenismul, creştinismul şi civilizaţia orientală”.
În Imperiul Bizantin autoritatea împăratului în multe privinţe nu a fost foarte diferită de cea a Imperiului Roman, dacă în lumea romană împăratul era considerat August sau Preafericit în timpul vieţii şi Divus sau Sfânt dupa moarte in lumea bizantină era considerat direct Dumnezeu pe Pământ. Religia în Imperiul Bizantin dată fiind întinderea acestuia servea ca şi în lumea romană menţinerii coeziunii politice. În timpul împaratului Bizantin cel Mare, mai precis în urma Conciliului de la Niceea s-a stabilit ca împăratul să primească supranumele Isapostolos adică „cel egal apostolilor”, jignirea împaratului prin orice formă era considerată sacrilegiu iar răzvrătirea oricărui supus era sancţionată cu excomunicarea, respectiv excluderea din biserică.
Societatea bizantină era compusă din două categorii sociale majore: Dynatoi, Penetes; echivalentele în lumea romană erau patricienii şi plebeii. Pe lângă aceştia o poziţie importantă o deţineau Archontes sau demnitarii preocupaţi de ascensiunea lor politică însă şi eunicii. Eunicii aflându-se la Palat erau în relaţie directă cu împăratul şi frecvent aveau o influienţă remarcabilă în viaţa politică. Pe lângă aceste categorii se remarcă în lumea bizantină o serie de categorii intermediare cum ar fi: personalul medical, persoanele care acţionau în domeniul educaţiei, arhitecţii, inginerii şi scriitori. În rândul celor din urmă se remarcă o serie de nume care activau fie în diplomaţie fie în istoriografie şi politică putând fi enumeraţi: PRISCUS din Panion, PROCOPIUS din Caesareea autorul „Istoriei Secrete” şi ANA COMNENA autoarea lucrarii „Alexiado”, o bografie a tatălui ei împăratul ALEXIS COMNENUL. Ana Comnena este importantă întrucat ea este prima femeie care se remarcă prin arta scrisului.
În ce priveşte viaţa religioasă în Imperiul Bizantin aceasta era structurată pe 2 paliere: pe primul palier perpetuându-se cultul imperial împăratul fiind şi protectul bisericii şi apărătorul credinţei; pe palierul al doilea era exercitată autoritatea spirituală a patriarhului.
În secolul V d. Hr. Biserica creştină era organizată în 5 patriarhate:
-Roma;
-Constantinopol;
-Aleandria;
-Siaria;
-Ierusalim.
La Constantinopol patriarhatul era consus de patriarh secondat de un colegiu de ierarhi sau Sinodul. Arta bizantină s-a manifestat în toate sectoarele aferente acestei laturi a vieţii sociale. Arhitectura prezintă numeroase influienţe orientale fie că este vorba de arhitectura religioasă, militară sau civilă. Explemplul cel mai potrivit pentru a ilustra arhitectura bizantină religioasă e biserica Sfânta Sofia din Istambulul Contemporan, care înainte de a deveni moschee a fost biserică creştină.
Cetatea Constantinopol prin fortificaţiile sale a reprezentat până la cucerirea ei de către otomani modelul perfect de arhitectură militară. Arta mozaicului şi pictura şi-au găsit deasemenea locul în arta bizantină. Motivele dominante au fost figurile de împăraţi şi simbolurile creştine precum: cruce şi păunii afrontaţi, în ce priveşte reprezentările sfinţilor şi a divinităţii de aici pornind în lumea bizantină o dispută cunoscuta sub numele de luptele iconoclastice. Au existat două tabere cea a iconoclaştilor şi cea a iconodulilor. Din prima erau de părere că Dumnezeu nu poate fi redat figurativ şi că este un sacrilegiu pictarea chipului lui Dumnezeu, în schimb cei din tabăra a doua susţineau libertatea redării chipului lui Dumnezeu.

Arabii în Europa Medievală

De-a lungul timpului au existat contacte constanteîn Bazinul Mării Mediteranee, între europeni şi arabi. Incepând însă cu secolul VII poate fi observată o aculturaţie forţată venită din partea arabilor generată de invazia acestora. În anul 634, ei sunt deja prezenţi în Imperiul Bizantin şi cuceresc cetatea bizantină BOTHRA, peste mai bine cu un secol mai exact în 737 deja sunt prezenţi în Franţa cucerind oraşul AVIGNON.
Spania fusese cucerită de arabi deja in anul 711 , de fapt aici influienţa lor resimţindu-se cel mai puternic in Eueopa. Pentru regiunea Spaniei ocupaţia arabă a fost absolut sinonimă cu progresul, în timpul ocupaţiei arabe a fost ameliorată situaţia ţăaranilor spanioli , s-au redus taxele şi impozitele, a fost introdus ca inovaţie sistemul de irigare , au aparut metode noi în agricultură , deasemenea au fost deschise manufacturi de mătase şi hârtie. Tot în timpul ocupaţiei arabe în Andalusia s-au dezvoltat oraşe , adevărate centre de cultură. De exemplu la Cordoba în timpul califului AL – HAKAM al doilea undeva în secolul X au existat şi funcţionat 27 de şcoli publice.

Între anii 902-1091 şi Sicilia s-a aflat sub stăpânire arabă, progresul fiind evident şi aici. Numeroşi monarhi europeni au manifestat o atitudine pozitivă faţă de cultura arabă de exemplu împăratul german şi rege al Siciliei Frederich II de Hohehstaufen a încurajat traducerile unor lucrări de medicină fie de filosofie în special cei doi filosofi arabi cunoscuţi europenilor sub numele de Averoe şi Avicenna, impactul culturii arabe a fost unul pozitiv. Deasemenea numeroase lucrări a autorilor antici pierdute în Europa Occidentala au reapărut graţie traducerilor din arabă şi latină .
Nu în ultimul rând cultura europeană îi este datoare culturii arabe pentru urmatoarele inovaţii si inveţii: busola ,moara de vânt , prima fiind construită în Europa în 610 mulţumită preocupărilor califului Omar, cifrele arbe în arhitectură , ceramică emailată şi arcul în formă de potcoavă .
În paralel cu influenţa arabilor în Europa au avut loc transformarii politice în sensul că şi-au făcut apariţia statele feudale timpurii, acestea au fost următoarele: statul ostropod, statul longopord, statul voizigot, statul francmenovingian şi statul carolingian.
Unul dintre cele mai importante a fost statul francorolingian ,acesta poartă numele unei dinastii respectiv cea carolingiană cel care dăduse numele dinastiei fiind Carol Martel ; acesta dobândise în 732 victoria asupra arabilor prin batalia de la Poitiers. Urmaşul său a fost Pepim cel Scurt important întrucât lui ia urmat Carol cel Mare 768-814.Carol cel Mare reprezintă un personaj comun, atât istoricii francezi cât şi cei germani în literatura de specialitate fiind întâlnit ca Charlemagne iar în cea germană Karl der Crosse.
Sursele latine îl menţionează Carolus Magnus . meritul său extraordinar a fost acela de a uni Glia ,nordul şi centrul Italiei ,nord-estul Spaniei şi papalitatea realizând Renovatio Imperii Romani adică restaurarea imperiului roman chiar dacă demersul său din perspectiva întinderii teritoriale nu a fost unul complet. La 25 decembrie în anul 800 Papa îl încoronează la Roma. Ideea de paneuropenism şi de Uniune Europeană se regăseşte în unificarea realizată de Constantin cel Mare .
Constantin cel Mare nu avea un palat ci işi muta reşedinţa dintr-un loc în altul. Totuşi centrul cultural cel mai important al perioadei caroligiene este localitatea Aochen de pe teritoriul actual al Germaniei în franceză Aix La Chapelle ; aici exista capeala palatină un monument arhitectural expresie atât a artei carolingiene cât şi pentru ilustrare raporturilor feudale din acea vreme. Capela palatină este structurată pe trei nuvele: nivelul de jos revenind poporului de rând , nivelul mijlociu împăratului iar cel superior lui Dumnezeu.

DELICVENTA JUVENILA

Notiunea de “delicventa juvenila” este des intalnita atat in vorbirea curenta cat si in stiinta dar de foarte multe ori se fac confuzii si acest concept este gresit inteles datorita disocierii celor doua notiuni, asa ca voi incepe prin a da o definitie fiecariu termen separate si mai apoi prin a definii delicventa juvenila.

DELINCVÉNŢĂ, delincvenţe, s.f. 1. Fenomen social care constă în săvârşirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârşite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénţă s.f.] – Din fr. délinquance.
Sursa: DEX '98 |

JUVENÍL, -Ă, juvenili, -e, adj. Care aparţine tinereţii; tineresc. – Din fr. juvénile, lat. juvenilis.
Sursa: DEX '98 |

JUVENILITÁTE s.f. (Rar) Caracter juvenil. – Din fr. juvénilité.
Sursa: DEX '98 |

DELICVENTA JUVENILA: acest termen desemneaza ansamblul abaterilor si încalcarilor de norme sociale, sanctionate juridic, savârsite de minorii de pâna la 18 ani.

De la juvenil, sarim la un cuvant ce se regaseste in imediata apropiere a acestuia: COPIL respectiv COPII. Avem inclinatia fireasca de a ne gandi si a vorbi despre acestia numai cu cuvinte frumoase, laudative si care ii elogiaza. Nu este nimic rau pana aici mai ales daca suntem de accord cu ideea ca fiecare din noi se naste copil si implicit fara de pacat. Aici intervine intrebarea : Daca este asa, de ce mai vorbim despre delicventa juvenila? Poate ca singurul raspuns este acela ca FIECARE din noi este responsabil pentru ceea ce “creste in ograda”, pentru ceea ce avem mai tarziu in scoli, pentru acei inocenti ce devin infractori, pentru copiii cu copii, pentru “consumurile” lor: literature pornografica, diferite jocuri violente, sangeroase etc. etc. etc. Intr-adevar, nu putem nega ca exista anumite trasaturi de comportamnet delicvent care se transmit genetic, dar asta nu inseamna ca acel copil, viitor adult, actor pe scena societatii, nu poate fi modelat. Primul ring de bataie impotriva comportamentului delicvent al unui copil este mediul familial. Primele persoane cu care are contact este familia ( familia nucleu, dar si familia extinsa). Aici se manifesta socializarea primara care isi lasa amprenta toata viata asupra unui copil-adult-batran. Urmeaza grupul de prieteni. Prima dorinta a oricariu copil este sa ii urmeze pe ceilalti, safie ca ei pentru a se putea integra. Dar daca a fi ca ei inseamna sa fi delicvent?! Ce masuri trebuie luate pentru a stii cu sa selectam mediul in care un copil trebuie sa creasca? Nu il putem indeparta de oameni doar pentru ca sunt “rai” dar il putem … monitoriza. In cazul acestei monitorizari, tot parinti pot decide cum si in ce fel pot impune anumite reguli; de aceea probabil cea mai buna metoda este sa iti faci copilul sa faca ce vrei tu facandu-l sa creada ca e ceea ce si el vrea. Poate nu este cea mai bine-venita metoda, dar observam ca in ADN-ul copiilor parca si-a mai facut loc inca o gena ce declanseaza ORGOLIUL.

Indicatori privind înclinarea spre delicventa a copiilor sunt:
- absente frecvente de la scoala
- atitudine indiferenta fata de scoala
- atitudine rebela fata de autoritatile scolare si reprezentantii ordinii
- reactii disproportionate fata de diferite situatii si fata de colegi
- tendinta de a se asocia cu elemente depravate
- utilizarea precoce a unui limbaj obscen si violent
- minciuni si furturi frecvente, chiar înainte de vârsta de 9 ani
- preocupari sexuale precoce
- « consum » de literatura pornografica
- vizionarea foarte frecventa a filmelor cu continut necorespunzator, din punct de vedere educativ .

Daca trebuie sa vorbim despre delciventa juvenila in gradinite, atunci cazurile la care ne raportam sunt putine, unele dintre ele fiind de multe ori exaggerate sau dincolo de vinovatia copilului se ascunde si altceva sau altcineva. Cu cat inainteaza in varsta, copilul poate allege cum sa fie, cum sa se comporte, ce anume sa isi doreasca de la viata sau este determinat de mediul socio-cultural-economic in care traieste sa devina intr-unfel sau altul. Nu trebuie sa generalizam si sa spunem ca delicventa juvenila o regasim doar in randul copiilor ce provin din familii dezorganizate sau copii parasiti ci exista si cazuri de copii din familii instarite ce devin delicvente. Cauzele delicventei juvenile sunt nenumarate si nu cred ca este necesar sa le enumar deoarece nu acesta este scopul. Odata ce fapta a fost consumata nu ne ramane decat sa gasim solutii pentru a preintampina formarea de noi delicventi in randul copiilor si a oprii avalansa care oricand poate trece si prin fata blocului nostru si il poate lua pe copilul, fratele/sora noastra. Tari precum Ungaria, Bulgaria, Croatia, Rusia, Macedonia, Serbia, Ucraina s-au implicat in nenumarate proiecte ce aveau ca scop atat oprirea delicventei juvenile cat si ajutorarea celor ce au cazut in plasa acestui “viciu”. Romania nu a fost enumerate deoarece nu s-a implicat pana acum in nici un astfel de proiect (cel putin nu la nivel national sau European). Ziarele si diverse site-uri de pe internet ne “bombardeaza” cu stiri ce au ca titlu : “VIOLENTA ELEVILOR IN LICEE”. In ziare gasim poze dar pe internet gasim filme de dimensiuni mici dar la care le este de ajuns cateva secunde sa ne socheze; vedem elevi care isi bat profesorii sau colegii, “eleve porno”, elevi care se dezbraca in fata profesorilor si a colegilor (http://www.gandul.info/actualitatea/elev-filmat-in-timpul-orelor-cand-se-dezbraca-in-fata-profesorului-si-a-colegilor-video.html?3927;2340115) altii care sunt obligate sa intretina relatii sexuale cu colegi mai mari (http://www.realitatea.net/un-elev-doljean-de-clasa-i--obligat-sa-intretina-relatii-sexuale-cu-doi-colegi-mai-mari_465712.html) elvi care isi agreseaza profesorii (http://www.9am.ro/files/Film_liceeni_Constanta.wmv) adolescente teribiliste (http://www.youtube.com/watch?v=-qoOus3meOw&feature=channel) si probabil acest video nici nu mai trebuie comentat (http://www.youtube.com/watch?v=Wvo-g_JvURI&playnext=2&p=99AB076F67D1710A&index=16&feature=PlayList&playnext_from=PL&ytsession=EUnAHDYv7Gih54cQ_gMz4k89x9_P0PiHT1-4WsvwC7-4gVmqexCKqsOgzo74oPUsU7BGkj6A0t3hXeoKWX6KwrSjz_AGhbytQpjhBqqvzB0gyA6akPgbAOP8NtG8YfdRsd1ZcDz7WDcwYMjtOeo5wNSsBhEliEq7Ocu0oTFaQc2BQXVtEsId3LIkqI6xBfGyf9F5j794mB9Gpnffn_kqFPoVsvDM6ycOLowDYrqt5JEa-xZlYdL5zi1Xcdcc33mtMikkesGy5yTG85lai2irQA)

În urma unor reportaje fulminante de natura sa aduca mult dorita audienta, precum si a altor facilitati ale zilei, cum ar fi telefoanele mobile cu camera incorporata si Internetul, aceste aspecte nefericite au devenit mult mai vizibile . Exista violenta în scoli? Cu siguranta! Mult mai multa decât în trecut? Violenta a existat, exista si va mai exista, iar acest nivel depinde de gradul de civilizatie, grad ce nu se modifica decât în perioade de timp mult prea mari, din pacate.

Factorii implicaţi în determinarea
comportamentului infracţional al minorului
Studiul delincvenţei juvenile solicită o evaluare complexă a interacţiunii între toţi membrii grupului familial şi a conflictelor dintre aceştia, mai ales în situaţii de criză. Eşecul unităţii familiale antrenează un eşec al educaţiei morale. De aceea, totalitatea manifestărilor comportamentale ale copilului depind, în cea mai mare măsură, de integritatea funcţionalităţii familiei. Consecinţele negative în planul formării personalităţii minorului depind şi de stilul educativ al părinţilor, atunci când el se caracterizează prin indiferenţă sau abuz de autoritate ori printr-un răsfăţ excesiv.
Factorii care facilitează apariţia delincvenţei juvenile se împart în două mari grupe: factori externi, sociali şi factori interni, individuali, de personalitate.

Influenţa factorilor individuali

Aceştia ţin de capacitatea personală a fiecarui minor de a reacţiona, adică de resursele personale, de bogaţia şi calitatea "schemelor de adaptare"; astfel, unii au un potenţial mai mare de adaptare (de maleabilitate, comunicare, acceptare a interdicţiilor, de toleranţă la frustrare), iar alţii unul mai redus (sunt mai rigizi, mai intoleranţi, mai putin permisivi în raportul cu ceilalţi), în general, aceşti factori individuali pot fi:
a. Ereditatea. Factorii ereditari (sau predispozanţi) acţionează indirect, prin intermediul celor de mediu, care vor favoriza sau nu exprimarea acestor potenţialităţi ereditare. Prin intermediul eredităţii nu se transmite criminalitatea (infracţiunea) ca atare, ci doar anomaliile psihice care facilitează apariţia ei, dintre care amintim coeficientul scăzut de inteligenţă, o conduită necontrolată sau slab controlată, absenţa simţului moral.
b. Factorii fizici. Unii psihologi şi criminologi susţin că infractorii minori ar fi inferiori celorlalţi copii de aceeaşi vârstă din punct de vedere fizic: înălţime şi greutate, dar cercetările cazuistice nu au confirmat.