EUROPA MEDIEVALA

În secolele II, III d. Hr. Au fost observate o serie de transformări în dezvoltarea economică şi care au generat un progres relativ lent al mijloacelor şi al metodelor de muncă. Criza sistemului antic bazată aproape în exclusivitate pe munca prestată de sclavi, apare tot ca o trăsătură a secolului III. Specializarea face inutila prezenţa sclavilor şi generează apariţia arendaşilor. Pe baza unui contract scris, aceşti arendaşi sunt COLONI primeau un lot în arendă, iar animalele şi intervalul agricol în folosinţă.
Cu cât criza economică a lumii rămase se va accentua arenda în bani avea sa fie schimbată în revedenţă în produse. Desemenea colonii au ajuns să presteze zile de muncă în favoarea arendaşilor. În 332 printr-un edict a lui Constantin cel Mare se legaliza legarea de glie astfel încât colonul devenise din punct de vedere juridic MEMBRUM TERRAE. Din punct de vedere politic după domnia împăratului Marcus Aurelius, aşadar în a doua jumătate a secolului al II-lea a sporit ameninţarea popoarelor germanice asupra Imperiului Roman. În 269 împaratul Claudius a reuşt să-i oprească pe goţi la NAISUS, însă aceştia vor ocupa Dacia. Ulterior goţii vor fi creştinaţi de ULFILA, care v-a traduce Biblia în limba lor. Mai târziu în 276 alamanii şi francii pustiiesc Galia, Spania şi nordul Italiei. În timpul împaratului Diocleţian declinul imperiului devenise evident. La începutul secolului V vizigoţii conduşi de Alaric asediază, cuceresc şi pradează Roma, iar pentru această înfrângere romanii îi învinovăţesc pe creştini. Apoi vandalii cuceresc Africa Romană, iar Attila ajunge să cucerească oraşul Aquilea.

În 496 urcă pe tron ultimul împărat roman Romulus Augustulus, în vârstă de 13 ani, care v-a fi detronat de Odoacru.
La cauzele economice şi politice ale declinului se adaugă şi cele de natură spirituală. Aceasta este perioada în care creştinii încep să câştige din ce în ce mai mulţi adepţi. Religia lor monoteistă, respingerea divinităţilor oficiale şi refuzul practicării cultului imperial şi distanţierea faţă de tradiţia romană determină ca această religie să fie privită ca şi corp străin provocator apărând o serie de conflicte. Credinţa creştinilor în venirea lui Iisus şi în Apocalipsă a fost un element în plus, care a contribuit la disocierea creştinilor în istoria profană.Persecuţii împotriva creştinilor au fost frecvente la Roma, notabile fiind cele din timpul împăraţilor Claudius şi Nero. De asemenea numeroşi misionari creştini şi-au găsit sfârşitul la Roma, printre aceştia numarându-se şi apostolul Pavel, crucificat cu capul în jos.
Iniţial creştinismul a fost o religie a oprimaţilor găsindu-şi adepţi în rândul categoriilor inferioare ale societăţii romane, mai exact a sclavilor şi a elementelor considerate paria, dar ulterior şi în rândul agricultorilor, meşteşugarilor şi negustorilor. Armata la rândul ei prin mobilitatea ei pe orizontală a contribuit din plin la răspândirea creştinismului.
Criza existentă în toate domeniile vieţii sociale a reuşit sa se acutizeze întru-atât încât a devenit vizibilă ruralizarea. Marile centre urbane intrând în delin.
Un alt domeniu al vieţii sociale în care această criză s-a manifestat a fost cel al spiritualităţii. Principalul aportla zdrumcinarea sistemului tradiţionl politeist a venit din partea evreilor şi creştinilor, în optica romanilor religia creştinilor şi evreilor era privită ca un corp străin provocator construit în jurul ideii monoteismului precum şi al respingerii duvinităţii spirituale oficiale şi a cultului imperial din partea acestora. Deosebirile de mentalitate au fost poate principala cauză a distanţierii de tradiţia romană, fapt care în final a dus la apariţia unei întregi serii de conflicte. Spre deosebire de fundamentele mentalului colectiv păgân, la nivelul creştinilor a fost vizibilă o disociere de istoria profană şi o proiectare într-un alt registru dominat de convingerea venirii lui Iisus Hristos şi a Apocalipsei. Începuturile creştinismului a fost marcat de activitatea de misionariat a apostolilor şi de răspândire a învăţăturilor creştine. Creştinismul şi-a gîsit adepţii la început în categoriile sociale inferioare şi mijlocii, mai exact a sclavilor, agricultorilor, negustorilor, meşteşugarilor; nu au întârziat să apară odată cu ascensiunea creştinismului nici persecuţiile din partea oficialităţilor romane exemplu în timpul lui Claudius sau Nero în anul 64 d. Hr.
În altă ordine de idei a existat un lung şir de conflicte între evrei şi romani, dat fiind că cei din urmă ocupaseră Iudeea încă în vremea Împaratului Tiberius, intreaga perioadă de stăpânire romană fiind marcată de conflicte între evreii monoteişti şi romani. Abia în secolul IV realităţile din fostul Imperiu Roman vor lua o turnură nouă şi îşi v-a face apariţia o civilizaţie distinctă în care tradiţionalismul Occidentului şi dinamica Orientalului îşi vor găsi expresia. În anul 330 a fost fondat oraşul Constantinopole pe ruinele fostei colonii greceşti Byzantion. Datorită acestei denumiri un viitor imperiu va pulsa şi-şi va dobandi numele având capitala la Constantinopole. În 395 împăratul Theodosius I va realiza Partitio Imperi altfel spus, împărţea fostul Imperiu Roman, părţi egale revenind fiilor săi Arcadius şi Honorius. Lui Honorius îi revenea partea occidentală cu capitala la Roma, iar lui Arcadius cea orientală cu capitala la Constantinopole, oraş supranumit Ierusalim. Istoricul L. Brehier vizavii de civilizaţia bizantină realiza următoarea apreciere: „civilizaţia şi sultura bizantină s-au construit ca o sinteză a tuturor elementelor politice, religioase, intelectuale ale lumii antice în declin, respectiv tradiţia latină, elenismul, creştinismul şi civilizaţia orientală”.
În Imperiul Bizantin autoritatea împăratului în multe privinţe nu a fost foarte diferită de cea a Imperiului Roman, dacă în lumea romană împăratul era considerat August sau Preafericit în timpul vieţii şi Divus sau Sfânt dupa moarte in lumea bizantină era considerat direct Dumnezeu pe Pământ. Religia în Imperiul Bizantin dată fiind întinderea acestuia servea ca şi în lumea romană menţinerii coeziunii politice. În timpul împaratului Bizantin cel Mare, mai precis în urma Conciliului de la Niceea s-a stabilit ca împăratul să primească supranumele Isapostolos adică „cel egal apostolilor”, jignirea împaratului prin orice formă era considerată sacrilegiu iar răzvrătirea oricărui supus era sancţionată cu excomunicarea, respectiv excluderea din biserică.
Societatea bizantină era compusă din două categorii sociale majore: Dynatoi, Penetes; echivalentele în lumea romană erau patricienii şi plebeii. Pe lângă aceştia o poziţie importantă o deţineau Archontes sau demnitarii preocupaţi de ascensiunea lor politică însă şi eunicii. Eunicii aflându-se la Palat erau în relaţie directă cu împăratul şi frecvent aveau o influienţă remarcabilă în viaţa politică. Pe lângă aceste categorii se remarcă în lumea bizantină o serie de categorii intermediare cum ar fi: personalul medical, persoanele care acţionau în domeniul educaţiei, arhitecţii, inginerii şi scriitori. În rândul celor din urmă se remarcă o serie de nume care activau fie în diplomaţie fie în istoriografie şi politică putând fi enumeraţi: PRISCUS din Panion, PROCOPIUS din Caesareea autorul „Istoriei Secrete” şi ANA COMNENA autoarea lucrarii „Alexiado”, o bografie a tatălui ei împăratul ALEXIS COMNENUL. Ana Comnena este importantă întrucat ea este prima femeie care se remarcă prin arta scrisului.
În ce priveşte viaţa religioasă în Imperiul Bizantin aceasta era structurată pe 2 paliere: pe primul palier perpetuându-se cultul imperial împăratul fiind şi protectul bisericii şi apărătorul credinţei; pe palierul al doilea era exercitată autoritatea spirituală a patriarhului.
În secolul V d. Hr. Biserica creştină era organizată în 5 patriarhate:
-Roma;
-Constantinopol;
-Aleandria;
-Siaria;
-Ierusalim.
La Constantinopol patriarhatul era consus de patriarh secondat de un colegiu de ierarhi sau Sinodul. Arta bizantină s-a manifestat în toate sectoarele aferente acestei laturi a vieţii sociale. Arhitectura prezintă numeroase influienţe orientale fie că este vorba de arhitectura religioasă, militară sau civilă. Explemplul cel mai potrivit pentru a ilustra arhitectura bizantină religioasă e biserica Sfânta Sofia din Istambulul Contemporan, care înainte de a deveni moschee a fost biserică creştină.
Cetatea Constantinopol prin fortificaţiile sale a reprezentat până la cucerirea ei de către otomani modelul perfect de arhitectură militară. Arta mozaicului şi pictura şi-au găsit deasemenea locul în arta bizantină. Motivele dominante au fost figurile de împăraţi şi simbolurile creştine precum: cruce şi păunii afrontaţi, în ce priveşte reprezentările sfinţilor şi a divinităţii de aici pornind în lumea bizantină o dispută cunoscuta sub numele de luptele iconoclastice. Au existat două tabere cea a iconoclaştilor şi cea a iconodulilor. Din prima erau de părere că Dumnezeu nu poate fi redat figurativ şi că este un sacrilegiu pictarea chipului lui Dumnezeu, în schimb cei din tabăra a doua susţineau libertatea redării chipului lui Dumnezeu.

Arabii în Europa Medievală

De-a lungul timpului au existat contacte constanteîn Bazinul Mării Mediteranee, între europeni şi arabi. Incepând însă cu secolul VII poate fi observată o aculturaţie forţată venită din partea arabilor generată de invazia acestora. În anul 634, ei sunt deja prezenţi în Imperiul Bizantin şi cuceresc cetatea bizantină BOTHRA, peste mai bine cu un secol mai exact în 737 deja sunt prezenţi în Franţa cucerind oraşul AVIGNON.
Spania fusese cucerită de arabi deja in anul 711 , de fapt aici influienţa lor resimţindu-se cel mai puternic in Eueopa. Pentru regiunea Spaniei ocupaţia arabă a fost absolut sinonimă cu progresul, în timpul ocupaţiei arabe a fost ameliorată situaţia ţăaranilor spanioli , s-au redus taxele şi impozitele, a fost introdus ca inovaţie sistemul de irigare , au aparut metode noi în agricultură , deasemenea au fost deschise manufacturi de mătase şi hârtie. Tot în timpul ocupaţiei arabe în Andalusia s-au dezvoltat oraşe , adevărate centre de cultură. De exemplu la Cordoba în timpul califului AL – HAKAM al doilea undeva în secolul X au existat şi funcţionat 27 de şcoli publice.

Între anii 902-1091 şi Sicilia s-a aflat sub stăpânire arabă, progresul fiind evident şi aici. Numeroşi monarhi europeni au manifestat o atitudine pozitivă faţă de cultura arabă de exemplu împăratul german şi rege al Siciliei Frederich II de Hohehstaufen a încurajat traducerile unor lucrări de medicină fie de filosofie în special cei doi filosofi arabi cunoscuţi europenilor sub numele de Averoe şi Avicenna, impactul culturii arabe a fost unul pozitiv. Deasemenea numeroase lucrări a autorilor antici pierdute în Europa Occidentala au reapărut graţie traducerilor din arabă şi latină .
Nu în ultimul rând cultura europeană îi este datoare culturii arabe pentru urmatoarele inovaţii si inveţii: busola ,moara de vânt , prima fiind construită în Europa în 610 mulţumită preocupărilor califului Omar, cifrele arbe în arhitectură , ceramică emailată şi arcul în formă de potcoavă .
În paralel cu influenţa arabilor în Europa au avut loc transformarii politice în sensul că şi-au făcut apariţia statele feudale timpurii, acestea au fost următoarele: statul ostropod, statul longopord, statul voizigot, statul francmenovingian şi statul carolingian.
Unul dintre cele mai importante a fost statul francorolingian ,acesta poartă numele unei dinastii respectiv cea carolingiană cel care dăduse numele dinastiei fiind Carol Martel ; acesta dobândise în 732 victoria asupra arabilor prin batalia de la Poitiers. Urmaşul său a fost Pepim cel Scurt important întrucât lui ia urmat Carol cel Mare 768-814.Carol cel Mare reprezintă un personaj comun, atât istoricii francezi cât şi cei germani în literatura de specialitate fiind întâlnit ca Charlemagne iar în cea germană Karl der Crosse.
Sursele latine îl menţionează Carolus Magnus . meritul său extraordinar a fost acela de a uni Glia ,nordul şi centrul Italiei ,nord-estul Spaniei şi papalitatea realizând Renovatio Imperii Romani adică restaurarea imperiului roman chiar dacă demersul său din perspectiva întinderii teritoriale nu a fost unul complet. La 25 decembrie în anul 800 Papa îl încoronează la Roma. Ideea de paneuropenism şi de Uniune Europeană se regăseşte în unificarea realizată de Constantin cel Mare .
Constantin cel Mare nu avea un palat ci işi muta reşedinţa dintr-un loc în altul. Totuşi centrul cultural cel mai important al perioadei caroligiene este localitatea Aochen de pe teritoriul actual al Germaniei în franceză Aix La Chapelle ; aici exista capeala palatină un monument arhitectural expresie atât a artei carolingiene cât şi pentru ilustrare raporturilor feudale din acea vreme. Capela palatină este structurată pe trei nuvele: nivelul de jos revenind poporului de rând , nivelul mijlociu împăratului iar cel superior lui Dumnezeu.