Didier Grumbach este una dintre cele mai importante persoane din lumea modei internationale, un nume care vorbeste de la sine, o prezenta care nu doar impune respect dar si da greutate oricarui eveniment la care participa. Acualmente Presedinte al Federatiei Franceze a Couturii, a Pret-a-Porter-ului Couturierilor si Creatorilor de Moda, cel mai important organism al industriei de moda din Franta, dar si Decan la Institutului Francez de Moda din Paris, Didier Grumbach a fost directorul general al intreprinderii familiale C. Mendez timp de 15 ani, in perioada 1963-1978, director executiv pentru marca de pret-a-porter Yves Saint-Laurent Rive Gauche in aceeasi perioada si, ulterior, pentru 20 de ani, presedinte al casei de moda Thierry Mugler, intre 1978 si 1998.
Didier Grumbach este autorul cartii „Histoires de la Mode” , un fel de istorie a modei secolului XX, de la haute couture pana la pret-a-porter, de la confectioneri pana la stilisti si creatori, o istorie a modei si pietei modei, o istorie care vorbeste despre organizarea industriei frantuzesti, despre prefacerile sociale si estetice ale vremii, un fel de oglindire a societatii secolului XX in oglinda atat de speciala care este moda. Lucrarea,
Didier Grumbach este autorul cartii „Histoires de la Mode” , un fel de istorie a modei secolului XX, de la haute couture pana la pret-a-porter, de la confectioneri pana la stilisti si creatori, o istorie a modei si pietei modei, o istorie care vorbeste despre organizarea industriei frantuzesti, despre prefacerile sociale si estetice ale vremii, un fel de oglindire a societatii secolului XX in oglinda atat de speciala care este moda. Lucrarea,
dupa cum spune chiar autorul, “s-a dorit a fi o poveste a creatiei, a evolutiei si imploziei profesiunilor din moda, cu intentia de a propune perspective de dezvoltare unui sector profesional care, ca orice structura sociala, este conditionat atat de originile sale, cat si de contextul economic”.
Venit la Bucuresti, la festivalul Pasarela 2009, Didier Grumbach a sustinut o conferinta – “Doua secole de moda de-a lungul istoriei creatorilor si marcilor” – o conferinta in care a prezentat, cu ajutorul imaginilor, date din cartea sa “Histoires de la Mode”, dar si date in plus completand ceea ce a fost scris deja. Aceasta conferinta a propus un tablou al marilor transformari ale modei, incepand din secolul al XVIII-lea cu Rose Bertin si pana in anii '70, odata cu aparitia creatorilor japonezi, punand accentul pe evolutia profesiilor din domeniu, a competentelor. Au fost evocate conditiile economice si sociale ce subliniaza modul in care mondializarea ireversibila, insotita de o criza sociala si economica majora, este pe cale sa accelereze transformarea radicala a modei planetare.
Didier Grumbach povesteste despre inceputurile activitatii sale in lumea modei spunand: “Am inceput sa muncesc de foarte tanar in domeniul modei. In 1954, la 23 de ani, eram deja directorul afacerii familiale proprii. Cand lucrezi timp de mai multe decenii pe pozitia de director sau de presedinte – ca in cazul meu –, ajungi sa ai o relatie aproape intuitiva cu domeniul si cu profesia. Am fost directorul unei firme care s-a dezvoltat enorm, intr-un moment in care pret-a-porter-ul nu exista aproape deloc in Europa: 75% dintre francezi se imbracau sur mesure, la epoca respectiva. Am trait nasterea pret-a-porter-ului intr-o perioada in care fabrica familiei mele se ocupa exclusiv de producerea de mantouri. Incepand cu anul 1964, am decis sa concentrez activitatea firmei mele pe realizarea pret-a-porter-ului de couturieri. In 1967-1968, aveam deja sub contract 10 creatori, o situatie care astazi pare imposibila. Am fost cofondator al marcii YSL Rive Gauche si, in acelasi timp, asociat al lui Givenchy pe linia de pret-a-porter. Astazi, asa ceva nu mai este posibil: sa produci pentru atat de multe case de moda, pe acelasi contract.
Didier Grumbach povesteste despre inceputurile activitatii sale in lumea modei spunand: “Am inceput sa muncesc de foarte tanar in domeniul modei. In 1954, la 23 de ani, eram deja directorul afacerii familiale proprii. Cand lucrezi timp de mai multe decenii pe pozitia de director sau de presedinte – ca in cazul meu –, ajungi sa ai o relatie aproape intuitiva cu domeniul si cu profesia. Am fost directorul unei firme care s-a dezvoltat enorm, intr-un moment in care pret-a-porter-ul nu exista aproape deloc in Europa: 75% dintre francezi se imbracau sur mesure, la epoca respectiva. Am trait nasterea pret-a-porter-ului intr-o perioada in care fabrica familiei mele se ocupa exclusiv de producerea de mantouri. Incepand cu anul 1964, am decis sa concentrez activitatea firmei mele pe realizarea pret-a-porter-ului de couturieri. In 1967-1968, aveam deja sub contract 10 creatori, o situatie care astazi pare imposibila. Am fost cofondator al marcii YSL Rive Gauche si, in acelasi timp, asociat al lui Givenchy pe linia de pret-a-porter. Astazi, asa ceva nu mai este posibil: sa produci pentru atat de multe case de moda, pe acelasi contract.
In acea epoca, fabricam pentru toti acestia, plus Lanvin, Givenchy, Valentino, Chanel, Ungaro, Jean Patou. Este extraordinar sa produci pentru toate aceste marci in acelasi timp – toata colectia lor pentru lumea intreaga. A fost ca si cum am fi trait mai multe vieti, deoarece, daca in timpul unei vieti ajungi sa faci numai o parte din aceste marci, ar fi fost deja OK. Am trait insa o perioada de mari schimbari, in primul rand pentru ca pret-a-porter-ul, nu doar cel de marca, nu exista; si apoi, epoca Yves Saint-Laurent Rive Gauche, cu inventarea sistemului de lucru in franciza, a fost o faza complet noua pentru mine. Apoi, am cunoscut faza de creator industrial cu marca Andre Pulmann, intr-o epoca in care se lansasera si Claude Montana, Thierry Mugler, Issey Miyake, Jean Paul Gaultier. Ulterior, am devenit directorul marcii Thierry Mugler, un alt tip de creator, industrial si el, faza care a fost aproape logica in cariera mea. In urma acestor experiente profesionale, am devenit presedinte al Federatiei si, in acelasi timp, director de studii la Institutul Francez de Moda si apoi decan.”
In calitate de Presedinte al Federatiei Franceze a Couturierilor, a Pret-a-Porter-ului Couturierilor si Creatorilor de Moda, Didier Grumbach vorbeste despre ce este si despre rolul pe care il are Federatia Franceza in industia modei:
“Federatia exista din 1868 si a avut, intre 1910-1973, o faza in care a fost asociata exclusiv haute couture-ului. In 1973, la initiativa lui Pierre Berge, s-au asociat creatorii si couturierii si astfel, La Chambre Syndicale, legata exclusiv de artizani pana in acel moment, a adunat sub tutela sa couturierii cei mai creativi si creatorii cei mai inventivi. Cand am devenit presedinte, am internationalizat Federatia. Am sprijinit intrarea in Federatie a unor creatori care pana atunci nu erau in calendarul de prezentare a saptamanii modei: Issey Miyake este astazi membru in Consiliul Administrativ; la fel si Dries van Noten sau Valentino. In acest an, au aderat si creatori indieni. Japonezii nu defileaza la Tokyo, ci la Paris – Issey Miyake defileaza la Paris din 1973. Aceasta concentrare a creatorilor din lumea intreaga la Paris este un lucru important, pentru ca nu pot exista 24 de capitale ale modei. Creatorii au nevoie de concurenta internationala: lui Comme de Garcons ii place sa defileze langa Chanel. Federatia este un vechi organism care-i asociaza pe creatorii din toate generatiile si cele mai faimoase marci care vin din haute couture: Dior, Lanvin, Chanel. Federatia are scoli proprii: ecole de la Chambre Syndicale a fost infiintata in 1927 si, desi este recunoscuta mai mult pentru modelism decat pentru stilism, de pe bancile ei au iesit Miyake, Yves Saint-Laurent si Valentino.
“Federatia exista din 1868 si a avut, intre 1910-1973, o faza in care a fost asociata exclusiv haute couture-ului. In 1973, la initiativa lui Pierre Berge, s-au asociat creatorii si couturierii si astfel, La Chambre Syndicale, legata exclusiv de artizani pana in acel moment, a adunat sub tutela sa couturierii cei mai creativi si creatorii cei mai inventivi. Cand am devenit presedinte, am internationalizat Federatia. Am sprijinit intrarea in Federatie a unor creatori care pana atunci nu erau in calendarul de prezentare a saptamanii modei: Issey Miyake este astazi membru in Consiliul Administrativ; la fel si Dries van Noten sau Valentino. In acest an, au aderat si creatori indieni. Japonezii nu defileaza la Tokyo, ci la Paris – Issey Miyake defileaza la Paris din 1973. Aceasta concentrare a creatorilor din lumea intreaga la Paris este un lucru important, pentru ca nu pot exista 24 de capitale ale modei. Creatorii au nevoie de concurenta internationala: lui Comme de Garcons ii place sa defileze langa Chanel. Federatia este un vechi organism care-i asociaza pe creatorii din toate generatiile si cele mai faimoase marci care vin din haute couture: Dior, Lanvin, Chanel. Federatia are scoli proprii: ecole de la Chambre Syndicale a fost infiintata in 1927 si, desi este recunoscuta mai mult pentru modelism decat pentru stilism, de pe bancile ei au iesit Miyake, Yves Saint-Laurent si Valentino.
Azi este important sa se mentina un savoir-faire ancestral care coabiteaza cu noile tehnologii. Este important inca sa mai lucram tridimensional, pornind de la o schita, deoarece sunt anumiti elevi care parca au degete magice. Mai exista o activitate traditionala de protectie a marcilor, esentiala pentru noi. Din 1921, gratie lui Madeleine Vionnet, moda in Franta este protejata ca facand parte dintre artele majore. Apoi, cum bine stiti, Federatia se ocupa de organizarea, din anii ’30 incoace, a Saptamanii Modei masculine si feminine si a prezentarilor de haute couture. Nu cred ca exista un alt organism de acest fel in lume. El exista la Paris datorita istoriei si traditiei modei in Franta. Haute couture-ul este la baza acestei federatii. Aspectul imaterial care confera forta Parisului nu este neaparat capacitatea extraordinara a francezilor de a organiza un eveniment de moda, cat memoria faptului ca in trecut aici veneau sa se imbrace Regina Romaniei, printesele Serbiei si maharajii Indiei. Acesta este punctul forte al orasului, impreuna cu faptul ca Parisul este in centrul Europei. O Europa in care exista diverse traditii: am vazut acum cativa ani cum Anversul a bulversat moda. Sunt repertorii stilistice nationale care se dezvolta si explodeaza, precum Anvers, Londra, Milano. Patrimoniul european este atat de divers, incat un flux permanent de creatori vine la Paris in mod natural, deoarece Londra este centrul unei insule, Berlinul e poate prea departe si Milano prea mic si incomod.”
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu